VIDEO – Samsung Galaxy S6 Edge Plus, un pic mai mare, doar un pic

DSC01378

Știu că așteptați un Galaxy Note 5 însă momentan nu îl vom vedea în România. Probabil că versiunile anterioare nu s-au vândut prea bine și s-au gândit să nu se mai obosească cu o piață mică ca a noastră. Tot ce e este posibil.

Am testat însă Samsung Galaxy S6 Edge Plus, frățiorul mai mare al acelui Edge lansat în primăvară, care de vreo săptămână e în magazinele de la noi.

Serios, chiar nu e cu mult mai mare, pe hârtie. Jumătate de inch, 1,27 cm pare puțin, însă în realitate vei căpăta o suprafață de lucru mult mai mare cu care poți face multe lucruri. Chiar îl poți folosi pe post de tabletă și din start cari mai puține gadget-uri cu tine.

Față de Galaxy S6 Edge, pe lângă dimensiunea ecranului, mai vine și cu 1 GB de memorie RAM în plus. Nu sunt sigur că ajută foarte mult, însă știi cum se spune, cu cât mai mult cu atât mai bine. În teorie ar trebui să ajute la autonomie. S6 Edge Plus are însă o baterie mai mare, 3000 mAh, pe care o poți încărca în mai puțin de o oră și jumătate. Chiar și cu un încărcător wireless.

E performant? Mai întrebi? E puțin mai sus în teste decât Galaxy S6 Edge normal, și asta datorită memoriei. E cel mai bun de până acum. Nu ai cum să dai greș, și nu te poți plânge că nu merge ceva pe el. Va rula toate jocurile din Google Play la viteza optimă.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

131 Comments

  1. Salut, George! Urmeaza sa imi achizitionez un Samsung Galaxy S6. Cea mai mare problema este ca nu stiu ce as putea alege intre S6 normal si S6 Edge.. stiu ca ambele au caracteristicile la fel. La S6 Edge stiu ca exista sansele mai mari sa ti se sparga sau sa ti se fisureze ecranul la o simpla cazatura si de aceea as excela mai mult spre S6 normal. Tu ce parere ai ? avand in vedere ca le-ai testat pe amandoua. Multumesc !

  2. salut george. am o dilema: cat de safe este contul samsung prin care iti poti bloca telefonul in caz ca l-ai pierdut sau ti s-a furat? se poate sparge chiar daca l-am blocat? adica il mai poate folosi dupa ce l-am blocat? precizez ca folosesc pr el amprenta. multumesc.

  3. Salut! Ştiu ca nu este foarte safe să cumperi un telefon la mâna a2a, însă am găsit o ofertă destul de bună la un s6 edge plus, full box cu garanţie. Cum pot afla daca telefonul este original sau dacă garanţia corespunde? Mulţumesc anticipat

    • Da,a primit update la Nougat,functioneaza foarte bine,nu mai am acele mici delay-uri pe care le avea cu Marshmallow si Lollipop,mi se pare mai fluid cu Nougat,bateria tine la fel;
      Iti recomand sa faci Update-ul la 7.0/7.1 cu Kies,riscuriile de fail sunt mai mici;
      Ai o zi buna!

  4. Buna ziua! As dori sa fac o noua achizite si as avea de ales intre un S6 edge plus si un A5 2017. Ati putea sa-mi oferiti un sfat, spre care dintre acestea, ar fi mai indicat sa imi indrept atentia?

  5. buna george.am un s6 edge + care are android 7.0 si nu mi se incarca deloc.lam incercat cu incarcator original si cu un incarcator 2A.nu pot sa ii scot bateria.as vrea sa pot sa il fac sa mearga fara o resoftare,factory reset sau Service.multumesc anticipat

  6. Hmmmm.George am o intrbare! Cam cat costa un galaxy s6 edge Plus in 2015?
    A si am scris de pe unul dar mai am o intrebare.Se merita sa cumpar un s9 dar am vazut ca au cam aceleasi caracteristici.
    …Plus ca nu prea imi place,iar oameni ma critica ca am ,,un galaxy s6 edge plus” ce sa fac

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here