VIDEO – Honda Accord – foarte bună

 

Până nu demult Honda era doar un simplu nume pe listă atunci când cineva îşi căuta o maşină nouă sau second-hand. Aşa ajungea din păcate să fie cumpărată doar de entuziaştii care ştiau foarte bine calităţile mărcii: fiabilă, sportivă şi costurile de întreţinere decente cu un raport calitate/preţ foarte bun.

Ca să citez din englezi „primeşti multă maşină” pentru banii care îi plăteşti, iar ultimul model de Accord nu face excepţie de la regulă. Spre deosebire de vechiul model care nu arăta foarte bine, în mod special modelul Tourer, noul Accord arată de zile mari cu un aspect agresiv aşa cum ne-am obişnuit cu orice maşină de provenienţă japoneză. Atenţia la detalii şi ceva dotări interesante la varianta de echipare Executive precum oglinda laterală dreapta care se reglează automat la mersul cu spatele sau luminile ambientale şi sunetul făcut de cele 10 incinte acustice fac condusul să fie o activitate mai plăcută, în special atunci când nu te întrebi ce face fiecare buton de pe bord.

Noul model este de ceva timp pe piaţă şi a trecut de vârsta majoratului, deci eventualele probleme au fost rezolvate. Se poate comanda în două versiuni de echipare: Elegance şi Executive. Accordul testat a venit cu motorul 2.0 i-VTEC 156cp cu o cutie manuală, fiind disponibilă pentru comandă şi o cutie automată. E un motor foarte rafinat şi silenţios cu reprize bune, graţie sistemului i-VTEC poate atinge suta în 9,3 secunde iar atunci când e condus economic poate ajunge la un consum mediu de ~7,5l/100km.

Pentru piloţii din voi este disponibil şi un motor pe benzină de 2.4L şi 201 cp la 124.868 lei, ce promite să atingă suta în 7,8 secunde şi o viteză maximă de 225km/h. Însă dacă din condus nu ai făcut cine ştie ce pasiune şi nu circuli des în oraş există şi o motorizare diesel de 2.2l i-DTEC.

Pentru 2.2 i-DTEC plăteşti 114.452 Lei cu varianta de echipare Elegance, iar pentru Executive 137.640 Lei.

Pentru motoarele 2.0 şi 2.4 i-VTEC este disponibilă doar echiparea de top Executive.

Am mai scris despre Honda Accord Tourer aici.

Nu uita să dai pe twitter, facebook și apasă butonul Like.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

27 Comments

  1. scump domne scump. dincolo era mai eftin!
    off topic: ce stii de ideea lu’ borbely de extratichete rabla pentru masini hibride sau total electrice. e ceva de ea, sau e o gogorita ca multe altele?

  2. Da, ai punctat bine, este o masina reusita, fiabila, confortabila, silentioasa dar… consuma mult in oras si se simte din plin lipsa cuplului.

    Eu am avut la firma o Honda Accord 2.0 156 CP modelul anterior si poti sa spui orice despre aceasta masina dar numai masina de oras nu poti sa spui ca este. La demaraj e jale daca nu o turezi serios, Doamne Fereste sa fie vreun roman tipic cu Passat TDI de 130 cp (poate chiar resoftat) langa tine ca pana ii dai 4000 rpm (turatia la care aceasta masina mai misca ceva), si pana intra VTEC-ul la 5000 deja romanul cu ochelari la 15 lei si fan al stilului de condus superman e deja la urmatorul semafor. Si da, e absurda comparatia intre o benzinara si un diesel ca fiecare functioneaza dupa diferite principii dar cand esti in oras si ai nevoie de un minim de cuplu la turatii joase sigur nu ai nevoie de un accord de o tona jumate si motor 2.0 vtec. Am mai mers si cu alte benzinare aspirate, dar parca trageau altfel pana in 3000-3500 rpm, poate si din cauza raportului cp/kg cine stie. Aaa si sa nu uit, in oras consuma lejer peste 10, sub 10 doar in weekend sau doar la un mers foarte batranesc, cand trec toate skodele tdi de 100 cp pe langa tine si tot asa. In rest, da e o masina fiabila, nici un comentariu despre acest aspect. O motorizare diesel mai mica ar fi compromisul ideal cred.

    Numai bine.

    • Honda pe benzina trage bine in ture si atunci bate si softate si resoftate ,in ture mici e o masina cuminte ,asa a fost gandita ,dvs .exprimati o parere personala ,dar ei au gandit masina altfel.

  3. @brck Probabil cele 3 japoneze ( Toyota, Honda si Mazda) nu aplica downsizing insa eu nu cred ca prin asta ei sunt superficiali. Ei nu vor sa inlocuiasca un motor de 2.0 pe benzina cu unul de 1.4 sau 1.6 turbo pentru ca isi dau seama ce probleme vor avea cu fiabilitatea pe termen lung. In plus pentru senzatii eu cred ca e mai placut sa te joci sus in ture cu un I-VTEC decat sa stii ca ai cuplu in oras de la 1500 rpm. Sa nu uitam si de rafinamentul superior al motoarelor mai mari fata de cele cu downsizing.

  4. Am mai urmarit un comentariu cu referire la Honda Accord si pe (www.turatii,ro) ajuns din greseala acolo. Una peste alta se vorbeste la superlativ despre masina. Am fost inclusiv la deal-erul din Timisoara pentru a vedea si eventual testa masina. (no comment – nu m-a bagat nimeni in seama asa ca am ramas cu privitul, “migiierea” masinii si intr-adevar senzatia de lucru bine facut (cu minus – pentru locurile din spate, daca unul dintre scaunele fata sunt lasate prea jos confortul pentru picioare este un pic restrins, depinde de inaltimea pasagerilor din fata)). Prezentare video pragmatica. George, chiar imi plac prezentarile (cele vazute pina acum) si postez pentru prima data, probabil nu ultima, pentru ca materialul chiar atinge si scoate in evidenta (fara prea mult subiectivism, chiar daca ai avut o Honda, what a hell), punctele de referinta pentru cineva care ar vrea/dori o astfel de masina. Confort, calitate, fiabilitate!!!, isi pastreaza pretul ok in regim second hand. Benzina vs diesel? Pentru modelul respectiv, citind si ceva prin Auto bild si Top Gear (materiale mai vechi), as prefera totusi benzina. Consumul de 10 ciar 11 l/100 in oras nu este exagerat (si cum 1.4 poti ajunge acolo fara a fi asa “sportiv” (cum amintea viitorul tau “anagajat” :)), deci, un consum rezonabil comparat cu un (ca tot sunt la moda) Passat si Bmw sau chiar alte benzinare). Precum vezi Honda te imbie sa o compari cu marci premium sau aproape premium , chiar daca nu este in adevaratul sens al cuvintului (poate doar la pret, dar si aici cred ca primesti sifiecta masina si hight tech). Da, daca mi-as permite as alege-o in detrimetul masinilor nemtesti (30% de exportul masinilor japoneze in Europa sunt in tari precum Elvetia, Luxemburg si Austria). Si ca tot veni vorba de japozene, regret renuntarea Subaru la vechea platforma pentru Impreza (astept sa vad modelul nou) si punerea brandului Impreza pe un Hatch (macar de-l faceau mai Subaru; “imblinzirea” Hondei Civic (sunt curios cum va fi noul R-Type); incapatirea de a oferi Mazda SkyActiv in toate versiunile (nu vad ce rost are pe Mazda3, de exemplu, mai trebuie sa apara si pe Mazda 2 si avem big happy family), precum si renuntarea Toyota la brand-ul Corolla (corectati-ma daca gresesc) care le-a adus milioane de dolari/euro/ lire ce mai conteaza!!!, cica vor sa-l reabiliteze.
    Ce conduc zi de zi? UN MB 124 din 87 de 2 jumate pe care nu l-as da pe nici un MB de dupa 2001 (poate pe o “balena” eventual” de prin 94. (Nah, ca am dat-o cu nuca-n perete, ca-i nemteasca). Daca totusi as avea posibilitatea de a alege de departe Honda sau Toyota. Multumesc pentru rabdare. Toate faine.

  5. Din pacate lumea nu prea isi indreapta atentia spre masinile japoneze, care sunt chiar bune si se intalnesc rar cu service-ul. Probabil capacitatea cilindrica ii sperie pe multi si consumul. Dar in ziua de azi daca vrei sa iesi din tipare, sa nu fii confundat cu un cocalar care are BMW, Audi sau Passat, iti iei o japoneza si mai ales un Accord, care sunt destul de rare. Singurul lucru care nu-mi place este spatiul ingust din spate. Ciudat, ca este o masina destul de masiva.

  6. @Frumoasa masina:
    Cel mai bun comentariu de pana acum , mai ales partea referitoare la : “””sa nu fii confundat cu un cocalar care are BMW, Audi sau Passat”””
    O sa regret toata viata ca n am luat accord si am dat DIN NOU 20.000 pe octavia 3 (sunt deja la a 3 a skoda), dar nu puteam sa dau 23.000 pe un accord si sa visez la aia de28.000 din show room !!!!!
    Pur si simplu nu puteam sa blochez atatia bani intr o masina care oricum sta mai mult in garaj-folosesc mai mult un golf 6 de 1,4i 80 cai

  7. Este o masina distincta. Motorizarea 2.0 156 cp este destul de slabuta pentru o masina de 1.4 t dar cu toate astea reuseste sa ajunga la suta in mai putin de 9.3s. Masina te face sa te simti ca si cum ai fi proprietarul a doua masini. Una cu care poti merge absolut normal si care iti va da senzatia ca te aflii intr-o adevarata limuzina eleganta (toate aceste lucruri pana la 4000 rpm) dupa care limuzina se poate transforma intr-o adevarata bestie care iti poate solicita destul de mult anumite abilitati de pilot.
    Inainte de a o achizitiona oscilam intre BMW 320, Audi A4 si Mazda CX-7. Intr-adevar nu vei gasi la Accord insonorizarea de pe BMW sau Audi si nici sportivitatea lui CX-7 2.3 disi o adevarata bestie cu doua turbine de 260 CP, insa masina credeti-ma este altceva.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here