UNBOXING & REVIEW – Video-interfoane pentru toate gusturile

Da, ai citit bine, astăzi facem unboxing și review la video-interfoane de la PNI. Sunt sigur că te-ai gândit deja să îți montezi așa ceva acasă. Sau de ce nu, chiar la bloc.

Sincer mă uit la jucăriile acestea și realizez că sunt mai bune decât cel pe care îl am eu acasă. Ecranul la al meu e atât de slab încât nici nu disting cine este la poartă. Bine, sper să fie doar ecranul vinovat și să nu fie nevoie să schimb și camera de la poartă.

Așadar, pe masă am trei modele de video interfoane de la PNI, două dintre ele cu tot cu monitor, a treia variantă nu are nevoie decât de un smartphone sau de o tabletă. Poți vedea cine este la ușă chiar din capătul celălalt al lumii când ești în vacanța de Crăciun pe meleaguri mai calde. Ce idee, poți să asculți colindătorii fără să le deschizi :)

Revenind la jucăriile noastre, pe cel cu aplicație pe telefon îl recomand. Se vede bine, merge bine atât prin WiFi cât și prin cablu de rețea și chiar cred că merită. Și celelalte merită, și deși nu îmi plac mie monitoarele respective, ca aspect cel puțin, tot își vor dovedi utilitatea pentru părinți de exemplu, care probabil nu stau ca noi cu telefonul în mână tot timpul.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

7 Comments

  1. Salut George, faci si tu un mic giveaway cu interfoanele astea? Mi-ar prinde bine unul acum pentru casa :)
    Te urmaresc de mult timp si asta e prima data cand “Imi fac curaj” sa iti scriu un comentariu. Tine-o tot asa, ma bucur ca ti-ai terminat casa, am urmarit fiecare video cu mare atentie, si am invatat foarte multe de la tine.

  2. Nu George, interfonul wirless de la PNI e o mare teapa, l-am conectat si prin cablu de retea am folosit si repeaterul iar dupa o luna am renuntat la el. Se blocheaza constant daca suna cineva la poarta, trebuie resetat de fiecare data. Din aplicatia cu care vine nu poti actiona yala numai daca esti apelat, am instalat Yoosee, acolo ai posibilitatea sa actionezi yala oricand dar se interfonul se blocheaza oricum. Am optat pt un alt interfon wirless cu monitorul lui care functioneaza pe o frecventa de 2,4 ghz si sunt multumit.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here