UNBOXING & REVIEW – Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact – Ta na na!

Ta na na, adică în sfârșit a mai ajuns și Sony la mine pe canal. Știu că le așteptați de ceva vreme și acum iată-le. Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact, alături de strămoșii lor, Xperia XZ1 și XZ1 Compact. Motivul pentru care nu le-am testat încă pe cele de anul trecut este că nu erau variante finale, nici măcar a soft-ului. Nici apropiate. Dar le comparăm astăzi cu noile modele mai ales din punct de vedere al design-ului.

Apropo de asta, știu că părerile sunt împărțite, însă mie îmi place mult mai mult versiunea anterioară. Ca design. Aspectul acela pătrățos, cu linii foarte drepte mă încântă mai tare. Mai ales la XZ1 Compact. E frumușel foc și l-aș face ”daily driver”. Radu spune că e cam greu să scrii pe el cu un ecran atât de mic. Cred că are dreptate, îl fac breloc, așa știu întotdeauna unde sunt cheile. Și pot să le și sun. :)

Revenind la Xperia XZ2 și XZ2 Compact, m-au impresionat. XZ2 este probabil cel mai performant smartphone care a ajuns la noi în studio după punctajul oferit de AntTuTu, camerele sunt foarte bune mai ales cele frontalre care atenție, au doar 5 Megapixeli. Probabil și aici voi spune la fel, probabil, cea mai bună cameră foto frontală pe care am testat-o.

Interfața și meniul sunt extrem de rapide, stocare suficientă la care poți adăuga și un card microSD de 400 GB, și, deși este un telefon frumos, XZ2 nu stă pe nici o suprafață cu o înclinație cât de mică ar fi ea. L-am găsit de nenumărate ori pe jos, din cauză că masa noastră e puțin înclinată, așadar, va fi nevoie de o carcasă ca să nu îl spargi din prima săptămână.

Te invit așadar să urmărești și review-ul video de mai jos și să îmi spui părerea ta despre noile Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

26 Comments

  1. Buna seara George
    Crezi ca este posibil sa faci un review la Samsung Galaxy Note FE ?
    Sunt tare curios ce parere iti lasa acest telefon si daca il recomanzi, avand in vedere ca la momentul la care scriu acest mesaj este in aceeasi zona de pret cu un OnePlus 5T .

  2. Multumesc George pentru acest review cu telefoanele sony.
    Inca din anul 2004 folosesc Sony,dar tot odata si alte marci de telefoane,dar niciuna nu mi-a captat atentia asa cum o fac ei.
    Tin minte ca primul meu sony era un t290i care am fost foarte multumit de el desii aveam un nokia 7210 (toata lumea era innebunita atunci dupa nokia) si nu intelegeam de ce?Cum sa iti placa un telefon asa de mult care sa nu te tina bateria deloc si atat de scump?
    De atunci tot cumparam cate un sony si un alt telefon apoi le comparam pret si calitate.
    k810 cu n73 k850i cu n95 etc.
    Preferatul meu a fost Sony Xperia Arc S,care pana in prezent inca il am si cred ca este si va fi cel mai frumos telefon din lume si atat de practic si usor de tinut in mana incat tot incerc sa il conving pe cei de la sony sa il reinventeze.
    Multumesc inca odata George si sper sa nu ne uiti si pe noi cel care mai suntem atat de putin fani SONY si sa ne mai prezinti cu drag cate un produs.

  3. Nu stiu cum a scos la tine antutu acel scor pe xz2 compact ,la mine a scos 266828 puncte si e clasat pe primul loc ,pe locul doi cred ca e un samsung (SM-G965F) cu 264769 puncte date de antutu Deci sony the best la un pret ff bun (2600lei xz2 compact) fata de samsung s9 care e peste 3800 lei Pacat ca nu pot atasa o poza cu antutu

  4. Crezi ca ar trebui sa aștept xz2 premium sau sa iau xz2?
    Îmi place cum arata xz2 însă cel mai mult ma interesează pozele (și cel premium se anunță cu camera dubla, doar ca mai gros și mai lat și mi-e teama ca nu îl voi putea tine ok în mana)
    Mulțumesc

  5. Mi.am cumparat vinerea trecuta acest sony, o bijuterie de telefon pe care luni o trebuit sa.l returnez! Prata mica neagra facu mare in coltul stanga sus.Se mai intampla si la case mai mari.Problema nr.2, nu recunoaste si alte casti.Cei de la sony mi.au spus ca ‘asta e’, cine te.o pus sa.ti cumperi casti de 460 de lei de la alt producator…Peste poate acestea ramane un telefon superb cu performante pe masura!

  6. Nu e legat neapărat de acest telefon/articol, dar as vrea, daca vrei, să-mi recomanzi un telefon pana in 1000 de lei. Eu ma gândeam la Sony Xperia XA2.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here