UNBOXING & REVIEW – Samsung Gear Sport

Mai toți producătorii de telefoane vor să îți pună pe mână și un smartwatch. Unul cât mai deștept dacă se poate, însă nu atât de deștept ca să uiți de telefon. În fiecare an, acesta se înnoiește și mai primește o funcție în plus. Gear Sport este cred la a patra sau a 5-a generație, iar acum arată ca un ceas normal, este rezistent la apă până la 50 de metri și are un ecran superb. OLED-ul este superb.

Știe acum să facă și plăți prin Samsung Pay, nu și la noi, nu încă, sau să stocheze muzică și să o trimită către urechile tale prin Bluetooth. Căștile le cumperi tu separat. Recunosc, nu m-a impresionat extrem de tare, apreciez însă efortul lor, și chiar dacă la început gadget-urile din seria Gear funcționau doar cu un telefon Samsung, de preferat unul din cele de top, acum merge foarte bine și cu iPhone. Și poate primi orice curea de ceas cu lățimea de 22 mm, la fel ca oricare alt ceas de pe piață. Smart sau nu.

Da, nu a învățat încă să primească cu brațele deschise un Android Wear, însă, încet încet mai permite la câte o aplicație să se strecoare în ecosistemul proprietar numit așa de frumos Tizen. Aici este singurul minus, parcă nu vreau să folosesc neapărat Samsung Health pentru a îmi monitoriza activitățile fizice. M-am obișnuit cu altele.

Vizionare plăcută și dă-i un share să îl vadă și prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Apropo, te-ai înscris la Giveaway? Am un iPhone 8 și un Galaxy Note 8 de dat. Le vrei? Intră aici: GIVEAWAY

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

29 Comments

  1. nu sunt hotarât,nu cred ca o sa achizitionez un ceas smart(cel putin momentan) .Nu-i destul ca trebuie sa incarc telefonu,mai trebuie sa incarc si ceasul !! DECI NU

  2. Daca spui ca omul prefera ceasul rotund si ca s au saturat de cele pătrățoase e strict părerea ta, nu știu ce trend este in România , dar îți pot spune cu siguranța ca in Marea Britanie Apple Watch sau ceasurile Smart de la FIT conduc in top detașat. Nu e România o piața dezvoltată pentru aceste gadgeturi.

  3. Asteptam in continuare un review si pentru fenix. Sunt curios eventual de o comparatie cu suunto spartan. Eu voi fi subiectiv caci am la mana unul din ele insa ambele au puncte forte de invidiat.
    La Samsung au marsat pe functiile smart si asta ii mananca mult la autonomie. La fel si ecranul, la urma urmei n-o sa te uiti la un film pe ceas ( nu inca, cel putin). Altfel l-am admirat la incheitura oamenilor de multe ori. Un produs reusit.

  4. Salut George. Am o nelamurire. Am un Samsung Gear s3 Frontier si am fix acelasi incarcator ca si acesta, cu putere de 1A. Daca folosesc incarcatorul de la samsung s8+ impreuna cu adaptorul din cutie (adaptor de la usb-c la microusb), crezi ca stric bateria la ceas? Te intreb pentru ca, exact cum ai zis, stau cu 2 incarcatoare pe birou (sau iau 2 incarcatoare cand plec cu mine in concediu). Incarcatorul de s8+ are fast charging si imi frica sa nu stric bateria la ceas, in timp. Multumesc anticipat pentru raspuns.

  5. Salutări! Am o întrebare atât pentru George, cât și pentru ceilalți cititiori ai blogului tău. Se merită achiziționat Vector Watch Luna? Din câte am înțeles, cam au probleme pe partea de soft, nu au mai actualizat de aproape 1/2 an versiunea soft-ului pentru ceas. M-ar ajuta un răspuns de la cineva care l-a folosit/îl folosește și acum, la 2 ani de la lansare cum se comportă. Mulțumesc!

  6. Am achiziționat smartwatch-ul de o luna , merge brici …se conectează rapid , face repede conversia cu smartphone-ul și valorile pe care le măsoară sunt exacte…cel puțin pulsul l-am comparat timp de 30 min la un punct upu la un prieten…apoi am mers cu bicicleta sa vad cum merge măsurarea altimetru in timp real, am fost surprins de exactitatea lui, barometrul la fel …sunt mulțumit de el chiar dacă tine bateria doar 3 zile…

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here