UNBOXING & REVIEW – OZEN HB300RE – Vacuum Blender

Acesta este un vacuum blender. OZEN HB300RE. Pe scurt este un blender cu mixare în vid. De ce este bun un blender cu mixare în vid? Explicația este foarte simplă, aerul conține oxigen, fructele tăiate și sucul proaspăt stors în contact cu aerul oxidează și fermentează. De ce crezi că sunt atât de lăudate fresh-urile de portocale sau alte fructe? Bine, mă refer la cele preparate pe loc și nu cele cu termen de valabilitate 72 de ore cu condiția să le ții la frigider.

Pachetul este simplu, aproape simplu. Al meu a venit direct din Korea și mi-a dat bătăi serioase la unboxing. Probabil și cutter-ul e de vină, însă am primit unul recent și îi voi face în curând cunoștință cu cutiile încăpățânate.

Revenind la blender-ul nostru trebuie să știți că nu este ieftin. Vreo 2000 de lei. Însă asta se vede și din construcție. Corpul este dintr-un policarbonat de foarte bună calitate, ventuzele de pe fundul lui pleacă cu tot cu masă, iar recipientele pentru suc sunt dintr-un material numit Tritan. Adică nu au BPA, acea substanță chimică de care ne este frică în contact cu mâncarea. Nu se sparg și sunt rezistente și termin. Are două vase apropo, unul din care să bei sucul proaspăt stors.

Referitor la zgomot, da, este destul de gălăgios și asta pentru că e puternic. Întâi scoate aerul din recipientul în care ai pus fructele și apoi începe mixarea treptat. Mi-a plăcut că are câteva mișcări de pulsație la început ca să spargă și să agațe mai bine cu lamele toate fructele din interior. Eu am avut la îndemână doar niște lime-uri și cred că ai nevoie de un stomac sănătos să bei ce am reușit eu să fac.

În concluzie, îl recomand. Mai ales cuiva care vrea să obțină un suc proaspăt și savuros. Da, am făcut până la urmă și așa ceva cu el și aș alege de acum dacă aș avea ocazia un suc preparat în vid.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

14 Comments

  1. salut george.fara sa vrei esti un vanzator bun prin clipurile tale, cel putin la acest bleder pe care il doreste sotia mea din acest moment(m-a surprins pe furis cum ma uitam la review).pe langa asta a dat subscribe la pagina , precizand ca “ai reviewuri interesante la lucruri bune de cumparat”( de mine,evident).pe langa faptul ca mi-am ascuns cardurile de sotie, as putea sa iti sugerez sa faci un review la console cum ar fi Nintendo Switch(am auzit ca are o gramada de probleme de cand a fost lansata si chiar as vrea sa o cumpar) si la o toyota auris hibrid(are un mod ciudat de “sinergie” intre motorul electric si cel pe benzina). in rest iti urez numai bine si la cat mai multe unboxinguri de genul, dar sa nu fie prea scumpe ca e sotia pe faza.

  2. La blendere marea problema e cand nu e destul lichid si continutul ramane pe peretii vasului si se formeaza un gol in jurul lamelor si nu mai face contact cu ele (daca vrei sa faci unt de arahide, fasole batuta, etc). Nici nu vreau sa-mi imaginez ce chin o sa fie cu asta cand ti se intampla asta si trebuie sa-l desfaci mereu (asteptam mereu sa se reformeze vidul inauntru) ca sa misti manual continutul cu o spatula, sau daca mai trebuie sa adaugi lichide / etc.

    Ideea cu vidul e ok in teorie, in practica o sa fie mai mult enervanta decat folositoare cred.

      • Salut @George, mai sus cineva zicea de problema pe care o au cele clasice si anume ca daca nu e suficient lichid o sa fie nevoie sa tot impingi cu ceva compozitia ca sa o mixez calumea. Oare in raspuns te refereai la acesta ca nu ai intalnit problema asta sau in general?
        Sunt curios daca asta poate depasi acea problema.

        Multumesc!

      • Depinde de fructe, cu fructe mici poate și doar dacă le tai în bucățele foarte mici, dar și aici se recomandă lichid, lapte sau altceva pentru omogenizare, altfel iese cremă.

      • Despre asta cu vid doar cred fiindca nu l-am testat, despre restul normale stiu ca se intampla asa fiindca am vreo 3 (unul robot de bucatarie Philips destul de slabut, un blender gen “bullet” de 900W pe care-l folosesc zilnic si un Vitamix 5200 cu motor de 1500W).

        Depinde ce ai mai incercat sa faci la el la el, daca ai facut doar fructe/legume suculente sau ai adaugat apa extra, cu siguranta nu ai intampinat problema asta. Dar incearca o reteta de unt de migdale / arahide, fasole batuta, branza din nuci caju, fructe congelate abia scoase din congelator (banane, capsuni etc, fara sa apuce sa se dezghete deloc) si bagate la blender ca sa faci inghetata. Chestii din astea la care nu prea merge sa pui extra apa ca sa ajuti blenderul si trebuie sa il mai ajuti manual cu o spatula (la Vitamix iti dau ei in pachet una).

        Daca nu se intampla treaba asta si au rezolvat problema asta atunci e minunat, dar nu cred ca vidul ofera neaparat presiune in jos ca sa forteze continutul sa fie mereu in contact cu lamele. Dar daca spui sigur ca nu are problema asta nici la retetele care sunt mai “uscate”, atunci inseamna ca e cam best-buy :)

  3. Vreau sa vad video cu blender cutit ceramic, vas sticla, vacuum of course – foarte buna treaba, abia atunci o sa caut sa’mi procur unul.
    Am facut shake banane 1st agitat cu lingurita melamina, 2nd cu un blender cutit metalic cum are si acesta prezentat. 2nd avut gustul total schimbat, in rau, gust banano-metalic, pentru ca la turatia blenderului lasa in mancare cat de mult metal poate din acele cutite.

  4. Cand eram mic mama avea un set de la Zepter cu pompa de vidat si recipiente cu volum de la 300ml oana la 3l, cu capac special unde marca luna si ziua cand ai vidat( pt chestiile de conservat iarna). Punea tot felul de chestii dar cel mai bun , din punctul meu de vedere, era pt transport/pachet de mancare ca nu imi curgea in ghiozdan supa rece vara cand voiam sa iau masa in parc ( la 10 minute de casa ) sau ulterior cand am mai crescut si lucram de noapte vara si imi facea ” piperchi țărgăsiți ” ( ardei căliti, rosii coapte – decojite si sfărâmate si brânză rasă – servit rece ) ( este o mancare a machidonilor ) . Pentru sucuri folosin nutribulet – preferatul este de peoene rosu ca sparge semintele si face un suc super nutritiv, pe locul 2 este de pepene galben si 3 kiwi – dar kiwi trebuie consumat in 20 min maxim pt ca ii sparge semintele si sunt amarui – iuti si devine sucul la fel. Si acum pompa functioneaxa, iar unul din bolurile de vidat este ” castronul meu preferat pt ciorbă”. Nu prea mai foloseste setul, unele vase s-au spart sau la altele s-a stricat capacul cred ca 4 piese mai sunt complete.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here