UNBOXING & REVIEW – Ninebot Elite – Bentley-ul hoverboard-urilor

Tehnic vorbind, nici măcar nu este un hoverboard. Este clasificat ca un robot de transport personal. Cel puțin așa cred.

E drept, știu la ce te gândești, costă la fel de mult ca o mașină la mâna a doua. Pe de altă parte consumă aproape nimic, și nici nu cere efort ca să te deplasezi cu el. Bordurile mai mici le poți trece destul de ușor, și nici nu prea simți micile imperfecțiuni ale trotuarelor din oraș. Am spus micile, știu că exagerez puțin.

Și la capitolul autonomie stă foarte bine, dacă am suficient de mult curaj poate fac naveta odată cu el de la Corbeanca până la birou. Sigur, sunt vreo 40 de kilometri dus întors și sunt nevoit să iau și încărcătorul cu mine. Ei spun că rezistă doar 30 de kilometri, în condiții optime. Vreo 13 s-au făcut prin birou, și bateria era abia la jumătate, semn că cei de la Segway au avut dreptate.

Da, nu are un preț deloc mic, dar nici nu este o jucărie. Bateria se poate schimba fără probleme și nu va costa cât jumătate din aparat. Rezistă și la o ploaie mai mică, dar nu l-aș scufunda în lacurile formate prin București din ultimele zile. Iarna din păcate nu te vâd plimbându-te cu el. Nu se recomandă, și nu sunt sigur nici dacă funcționează la -0 grade. Nu aș încerca.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

16 Comments

  1. George, ce parere ai despre ceasurile cu sim si gps pentru copii? Sunt bune? Nu iradiaza si nu e cumva prea riscant pentru un copil de 6 ani? Ce crezi ca s-ar recomanda pentru un asemenea copil, pe care il dai pentru prima oara la scoala si vrei sa poata sa tina legatura cu parintele pentru orice fel de problema care se poate intampla in scoala sau Doamne-fereste in afara ei daca se ia si se duce cu mai stiu eu cine.
    Multumesc frumos.

    • Riscant nu este, nu iradiază. Recomand unul chiar dacă mai scump, să fie rezistent la apă, să nu îl poată închide, și doar apela și trimite automat locația GPS. Încă nu am găsit un model pe care să îl pot recomanda dar mă gândesc.

  2. V-am intrebat unde as putea sa va cer un sfat si mi-ati spus ca il pot scrie aici. As vrea sa imi achizitionez un telefon dar nu stiu ce sa aleg. As vrea ceva pana 1200 de lei, iar ca si criterii ar fi rapiditatea sistemului de operare si camera. M-am gandit sa pun si un pret mare mai sa i i iau un samsung galaxy c5 pro care e undeva la 1500 de lei dar nu e exportat oficial in tara noastra si ma cam tem sa il iau de la diferiti furnizori. Si mai ceva legat la un telefon de pana in 1200 de lei. Se mai merita sa iti iei in 2015 un iphone 5s 16Gb, am vazut ca pretul a juns pe la 1200 de lei? Cam asta ar fi dorinta mea si m-as bucura daca mi-ati putea da un sfat, oricat de mic ar fi. O zii buna!

  3. Poti sa faci un unboxing la AllCall Rio? Producatorul se mandreste cu un ecran curbat 3D asemeni seriei Galaxy Edge dar eu banuiesc ca este doar un 2,5D dar mai am si dubii legate de cele 2 camere primare 8+2

  4. Folosesc un Ninebot Mini Pro pentru naveta zilnică, 12 km până la muncă. Am deja 1200 de km pe el anul acesta fără nicio problemă. Ninebot fac niște produse excelente! Felicitări pentru review!

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here