UNBOXING & REVIEW – Apple iPad Pro, oare poate înlocui un laptop?

apple_ipad_pro_buhnici_review

Cred că vrei să auzi deja concluzia, nu? Păi.. este și nu este. E complicat. Dă-mi voie să explic.

Mi-aș dori ca laptopul să fie atât de ușor, ca un iPad Pro, și totuși la fel de performant cum este un MacBook Pro. Să aibă touchscreen, de ce nu, să fie compatibil cu creionul acela alb, și eventual să funcționeze pe el și toate programele de pe iOS. Și de pe OSX. Adică să ruleze și Clash Royale și Adobe Premiere, dacă se poate simultan. Exagerez, tocmai pentru a îmi demonstra punctu de vedere. Până la urmă, tableta e tabletă și laptopul e laptop.

Asta până scoți din buzunar vreo 8000 de lei, cât ajunge cel mai scump iPad Pro. Că deh, are pro în coadă. Recunosc, au pus pe el tot ce aveau mai bun din punct de vedere hardware și chiar și ecran. E deștept, rulează orice, se aude bine, e ușor. Dar costă. Și nici aici nu îi judec. Înțeleg că Apple nu este organizație non-profit. Poate de aceea și insistă pe iPad Mini și pe iPad Pro. Sunt aproape singurele care se mai găsesc la acest moment.

Prima e ieftină și bună, a doua scumpă și foarte bună. Știu și ei că segmentul tabletelor e în continuă scădere de vreo 4-5 ani încoace. Și trend-ul nu se va opri în 2017. Mai vedem noi ce se întâmplă în viitorul apropiat. Până atunci, vă invit să mă privii cum joc Clash Royale de pe contul lui Marian. pe iPad Pro.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

43 Comments

    • Doar tu știi dacă merită sau nu LTE, așa că nu pot lua eu decizia asta pentru tine. La fel și pentru PRO, desenezi pe el? Faci schițe? Dacă răspunsul e nu, cred că știi deja ce să iei.

  1. Urmaresc canalul de youtube inca de la inceput si am impresia ca de ceva vreme s-a transformat mai mult in “review ” platit/sponsorizat.Sper sa ma insel.Bafta pe mai departe!

  2. Utilizez un iPad Pro de 12.9 Inch la pachet complet de aproximativ 6 luni și pot spune ca este bestial in absolut orice ai dorii sa faci. Pencil-ul face tableta cu cel puțin 25% mai frumoasa și mai deșteaptă. De abia după 8 ani am fost convins de aceasta tableta sa trec la Apple și pot spune ca a meritat. Și de o săptămâna am și iPhone 7plus 128gb și sunt mulțumit. Așadar dacă vreți ceva cu adevărat bun, nu stați pe gânduri!

  3. In State sunt mai accesibile, ba chiar le poti plati (si) cu credit card (Barclaycard), fara dobanda, atata timp cat te incadrezi in termenul dat (gen card avantaj). Din 2008 de cand am pus mana prima oara pe un iMac, speriata de moarte de sistemul nou de operare, fara nicio indrumare, invatand prin metoda “oarba”, cu nervi si tot felul de piedici….nici ca mi-am mai dorit altceva. De la leptop (15”, 13”, mini), desktop, tableta (toate diagonalele), ipod(uri) telefon si ceas, atat eu cat si sotul, fani Apple :) Sunt fiabile, cu un sistem de operare intuitiv, usor de folosit, design minimalist deloc inflorit si impopotonat….asta e Apple ptr mine.

  4. Salut, George. Dacă fac hotspot de net de pe un telefon și vreau ca IPad-ul Pro(versiunea doar cu wi-fi) să prindă net-ul de la hotspot va merge?

  5. buna ziua! folosesc ipad ul pro de 1 an si jumatate si pot sa spun ca e foarte ok in comparatie cu tot ce exista pe piata, dar nu as putea sa l recomand tuturor, e foarte bun dar daca vrei sa si merite trebuie sa scoti bani cu el….asadar il recomand celor care lucreaza grafica , desen , artistic, etc. eu il folosesc pentru schite de moda si scenografie, fiind foarte util, scapi de pensule, creioane gume etc….daca ar exista si o suprafata un pic mai abraziva sa imite oarecum foaia de hartie ar fi perfect……oricum te obisnuiesti ….

  6. Buna seara! Eu am iPad-ul 12,9 Pro un pic upgradat fata de cel prezentat. Mie mi se pare o alternativa excelenta pentru un laptop. Rezolutie exceptionala, foarte usor de utilizat, faptul ca e touch screen mi se pare un plus iar apple pencil, desi la inceput mi s-a parut un moft, mi se pare un real avantaj fata de laptop.
    Imi place tastatura inteligenta, lucrez cu tableta pe genunchi in pozitii destul de dificile iar tastatura ii confera o stabilitate exceptionala. Nu-mi place ca este un pic cam galagioasa, e mai silentioasa fata de tastatura unui laptop dar mi-ar fi placut sa fie si mai silentioasa.
    Alt plus: adaptatrea luminozitatii la mediul ambiant mi se pare exceptionala, e asa ceva si pe IPhone dar pe acest iPad mi se pare net superioara.
    Poate inlocui un Macbook? Depinde ce ai de facut. In orice caz, mie imi convine de minune portabilitatea.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here