Sony Xperia XZ3 – Daaaaaaaaaamn!! [UNBOXING & REVIEW]

Atunci când vine vorba de design la capitolul telefoane a existat întotdeauna un producător care a încercat să facă lucrurile diferit. Japonezul gândește mai zen decât restul lumii. Din păcate, sau din fericire, depinde cine se uită la ultimele două generații de telefoane Xperia, acum seamănă și mai mult cu ale liderilor. Da, nu vorbeam de Apple ci de Sony, și poate e și nostalgia de vină, dar îmi place mult ce au scos de pe linia de producție. Apropo te-ai întrebat vreodată cum ar arăta o mașină de la Sony? Eu da, și încă nu îmi pot imagina.

Revenind la jucăria asta lansată la doar 6 luni după ultimul lor vârf de gamă, Xperia XZ3 este chiar pe locul 6 ca performanță, la o distanță de câteva sutimi de celelalte locuri și de podium. Ca Marian de altfel, pe care aș vrea să îl văd cu un cap tractor la coastă :)

Și la fel ca și Marian, sunt sigur că Sony va reveni în topul preferințelor pe acest segment. La televizoare stau bine, la căști din nou foarte bine, mai rămâne doar să recâștige inimile fanilor înfocați, pentru că nu prea ai ce să îi reproșezi. Chiar nimic. Îmi place atât de mult încât cred că o să ia locul Note-ului pentru o perioadă. Hmm, să o fac sau să nu o fac?

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

39 Comments

  1. George, tata… mai zici ceva despre el la peste 2 luni de utilizare ??? Adica, totusi… e cazul sa luminezi lumea cum e cu el, daca tot ai zis ca lasi note 9 pt acest device.

  2. Un telefon superb cu display fantastic,Pentru mine insa a avut doua mari minusuri,ceea ce m-a facut sa renunt la el in favoarea unui htc u12+,spatele curbat si extrem de alunecos,am facut jonglerii cu el fara sa vreau de cateva ori,iar softul de fotografie ar putea fi imbunatatit,updatat,focalizarea este intarziata,iar functia de AR se misca extrem de greu,nu asa fi folosit des asa ceva dar mi se pare ca pur si simplu nu functioneaza.Cred ca deja nu mai este telefonul tau daily,daca ai decis sa-l folosesti fara husa de protectie!

  3. Nu inteleg de ce Sony Mobile nu preinstaleaza toate aplicatiile de camera de la ei pe noile smartphone-uri . In link-ul de mai jos e o aplicatie care face 61 poze intr-o clipa si jumatate dintre ele sunt facute din momentul cand ridici telefonul in pozitia de poza . Aplicatia e scoasa pe piata de peste 6 ani . Mai are o aplicatie in care , chiar daca misti mana
    ecranul si stabilizeaza ( pun link mai jos ).
    https://www.youtube.com/watch?v=dsf0uK1SaBs
    https://www.youtube.com/watch?v=5r8E4H9qiCY

  4. Salut George! Te rog să mă ajuți cu un sfat.. Am un Xperia XZ3 de aproape un an,achiziţionat de pe un site destul de cunoscut.. Problema pe care o am cu el se referă la faptul că nu îl pot încărca 100% când telefonul este deschis, ci doar până la 60%. În schimb, dacă îl închid, se încarcă complet (scuze pt cacofonie). Am încercat să activez /dezactivez diferite setari, dar degeaba… Te rog,un sfat,..??

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here