Sfaturi de cumpărare 11

Salut

As aprecia daca ai putea sa imi dai o sugestie, sau macar sa pui un VS pe
site-ul tau, sa vad parerile altora cu privire la cumpararea unei masini.
Pe scurt, vreau sa imi aduc o masina din Germania, sa dau maxim 8500-9000
pe ea acolo. Am doar 25 de ani, fara familie inca, totusi vreau o masina
mai mare, ca nu voi avea bani sa schimb masina prea des. Asa ca ma gandesc
la Octavia 2(105cp-berlina sau combi), focus 2 wagon 109 cp(eventual 116),
astra 101 cp, toate diesel. Nu am sa fac, cel putin in urmatorii 2-3 ani
probabil, mai mult de 15000 km pe an, dar intentionez sa tin masina chiar si
peste 5 ani daca nu va avea probleme mari, asa ca vreau sa fie diesel.
Cel mai mult imi place Octavia, doar ca va avea undeva in jurul la 150.000
km daca o iau…focus sau astra, la 8-9000 euro, ar avea mai putini km…am
tot citit forumuri, pareri despre fiecare din masini, si tot indecis am
ramas. 320d touring ar fi frumos, dar e euro 3 si costa prea mult taxa. Vreo
sugestie? Eventual alte variante? Nu prea sunt pretentios, vreau doar o
masina fiabila care sa ma tina cativa ani buni fara probleme majore.

Multumesc anticipat,

Dorin Pop

Răspuns:
Felicitări că te-ai orientat către un “break”. Vei cumpăra o mașină mai bună și mai nouă decât dacă ai lua sedan. Logica e următoarea: Nemți cumpăra în proporție de peste 50% break și nu pentru oraș sau joacă, ci pentru drumuri lungi cu bagaje sau familie, ori/și la navetă. La revânzare mașinile sunt o idee mai ieftine pentru că nu au așa mare căutare la noi sau la italieni ori polonezi.

Primul impuls a fost să îți spun să renunți la diesel, dar m-am răzgândit. Deși nu faci mai mult de 15.000 de km pe an și vei cheltui sensibil mai mult la revizii,mașina se va revinde cu o mie, chiar două mai bine când îi vei de da drumul. Dintre cele 4 eu aș merge în ordine pe:

1. BMW 320d – găsești și euro4, caută după anul de fabricație 2004 și cere seria de șasiu. O verifici la RAR și te asiguri că e Euro4, apoi vei avea un diesel de foarte bună calitate. Nu degeaba BMW 320d Touring este cel mai vândut BMW din istorie.
2. Octavia – De 5 ani merg zilnic la filmări în Octavii diesel. Motorul 1,9tdi, deși zgomotos, face treabă bună iar mașina este bine legată. Probleme ai putea avea dacă motorul a depășit 130.000 km și a fost rulată în oraș. Turbina, intercoolerul și furtunurile de aer ar putea fi “obosite”. La Octavia 1 baia de ulei este puțin cam jos și riști să o spargi, cea mai nouă este ceva mai “barcă”. Adică are ruliu ceva mai mare din cauza suspensiilor o idee mai moi. Au vrut să o facă ceva mai confortabilă la drum lung și ar fi reușit dacă nu îi puneau scaunele alea ieftine care îți rup… fundul după o oră, două de stat nemișcat.
3 și 4 Focus și Astra. La Focus îmi place motorul 1.8 TDci, puternic, fiabil și suficient de silențios. La Astra sunt ieftine piesele.

La toate vei avea foarte probabil de schimbat anvelope, acumulator, lamele de ștergător, frâne.

Baftă și să ne spui ce ai făcut!

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

4 Comments

  1. Eu am un Ford Focus Turnier din 2005 2.0 TDCI 136 cp 6 viteze, varianta Titanium.

    Masina a fost luata din Germania la 87 000 km in 2007 iar acum am 156 000 km asadar o medie de 35 000 km pe an.

    Ce imi place pina acum la masina :
    motorul foarte bun
    consum OK
    dotarile generoase de la Titanium
    parbrizul incalzit ce isi face bine treaba iarna
    piese ieftine dar nu la reprezentanta ci la citeva firme ce importa repere originale Ford din Germania (citeva exemple cu ce am cumparat pina acum amortizoare fata 700 ron 2 bucati, placute frina fata spate 280 ron, filtre ulei aer motorina polen + ulei 5.5 litri pina in 300 ron)
    schimbat distributie 700 ron piese plus manopera
    tarife pentru manopera foarte mici in reprezentanta din Constanta

    Ce nu imi place pina acum la masina :
    piesele scumpe din reprezentante (bine ca unele accepta piesele clientului)

    Filtrul si aditivul DPF ar fi o problema daca incerci sa rezolvi cumparind de la reprezentanta. Eu am cumparat un litru de aditiv cu 170 ron iar la Ford costa 450 ron.

    Legat de taxa daca imi trimiti un mesaj pe mail te pun in legatura cu avocatul prin care am recuperat taxa integral.

    PSS

    Faptul ca din vara Ford va prelua operatiunile de la Romcar poate constitui un avantaj.

    Cum a spus si George cumpara break stiu nemtii de ce il folosesc dar macar cumpara varianta Ghia din mai multe motive.

    Daca vrei iti dau citeva linkuri ale unor firme din Germania ce vind doar Ford si cind ajungi acolo poti alege din 10-30 de bucati aproape identice.

    Din ce vad pe mobile se gasesc variante foarte bine echipate (85 000 km (ultima inspectie la 76 000clima, xenon, cruise, jante, 17`, pina in 100 000 km, mp3, scaune incalzite, motor 2.0, ESP, senzori ploaie si lumina etc)

    http://suchen.mobile.de/fahrzeuge/showDetails.html?lang=en&id=123305586&pageNumber=1&scopeId=C&sortOption.sortBy=searchNetGrossPrice&sortOption.sortOrder=DESCENDING&makeModelVariant1.makeId=9000&makeModelVariant1.modelId=20&makeModelVariant1.modelDescription=ghia&makeModelVariant1.searchInFreetext=false&makeModelVariant2.searchInFreetext=false&makeModelVariant3.searchInFreetext=false&minPowerAsArray=74&minPowerAsArray=KW&vehicleCategory=Car&segment=Car&fuel=DIESEL&minFirstRegistrationDate=2005-01-01&minPrice=7000&maxPrice=10001&ambitCountry=DE&climatisation=AUTOMATIC_CLIMATISATION&siteId=GERMANY&features=CRUISE_CONTROL&features=ELECTRIC_WINDOWS&features=ALLOY_WHEELS&features=ABS&features=ESP&emissionClass=EURO4&damageUnrepaired=NO_DAMAGE_UNREPAIRED&export=ALSO_EXPORT&maxMileage=125000&customerIdsAsString=&tabNumber=1

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here