S-au întâlnit hoţul cu prostul

Dacă stai să te gândeşti, toţi bişniţarii ăştia care vând ţepe la marginea drumului nu ar mai exista dacă nu ar fi subvenţionaţi din prostia conaţionalilor noştri. Vă invit să vă delectaţi azi cu cazul drujbistului nefericit.

Se ia pentru puterea exemplului un tânăr bun de muncă, uşor corpolent, privire ageră. Ţine în mână cu semi-dexteritate o drujbă portocalie STIHL. Se plimbă cu ea pe marginea drumului ca şi cum a fugit cu unealta de la muncă şi o vinde pe contravaloare unei perechi de “foiţă”, o ciungă, seminţe şi bere. Pe bucata de plastic scrie STIHL, dar nu e. Fraierii care stau în coloană pe centura Ploieşti se uită intrigaţi la omuleţul care porneşte ostentativ şi turează drujba. Agaţă un posesor de SUV care aruncă o privire şi miroase afacerea. Încep negocierea de la 10 milioane. “Hai, şefu, să mănâncă şî gura mea! Dă-mi 8 pe ea.” Fraierul cade pe gânduri. Îşi face calcule şi zice nu. Dumnezeu l-a luminat pentru o secundă, dar nu i-a legat banii cu scoci în portofel. Aşa că după încă trei porniri de drujbă omuleţul cel rotund la faţă bate palma. 6 milioane şi pleacă fericit. L-a făcut pe fraier, care crede că a dat lovitura. Şi-a luat drujbă STIHL. Cum nu e drujbist de meserie nu şi-a dat seama că a cumpărat o făcătură. Un bulgar îmi oferea azi doua la 200 de euro. Sunt chinezeşti de fapt. Ca şi aparatele foto “SONY” care se vând cu aceeaşi metodă pe centură. Încearcă să nu fii următorul fraier. Chilipirurile nu te caută de pe marginea drumului. Aaa… şi încă ceva… Piersicile, caisele şi pepenii de se vând la fel pe marginea drumului, nu sunt de pe la noi. Nu de alta, însă nu s-au copt încă. Deocamdată cireşe de la Ploieşti în jos.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

24 Comments

  1. pacat insa ca si statu roman a cumparat chinezarisme dastea…ca erau mai ieftine decat sihl-ul original de la reprezentantii autorizati….si acuma alearga ca au cazut toate si nu le repara nimeni…merg pe la reprezentate stihl..si se roaga de tehnicieni sa le puna cate o saiba sau un surub….app stiati ca facaturile astea pleaca de la un pret de 30 de euro pe bucata…si scade pretu la fiecare suta de bucati cumparata in plus….cum sa fi asa de tampit sa iei un motor in 2 timpi care merge cu peste 10.000rot/min la cativa euro ….nu-ti pui intrebari?

  2. fratilor nu va speriati caci lucruri originale se gasesc sunt posesor al unui motoferastrau huaqvarna 365 sp il am din 2007 cumparat de la reprezentanta si merge brici am taiat 5 sau 6 camioane de lemn cu el si nu are nimic in afara de lant si lama nu am schimbat nimic apropo lemne de foc esenta tare nu scobitori de brad acum nu l mai folosesc caci am schimbat meseria si nu ma indur sa scap de el

  3. si chinezariile astea sunt praf nu stiu de unde au cocalarii astia atatea caci am vazut pe unii au cate 4,5 bucati dupa ei de fapt nu ma mira faptul caci nu sunt mai departe nici chinezii tot cocalari toate produsele ce au invadat piata scutere electronice incaltaminte biciclete etc…..etc…. sunt de o calitate pffff am amici care platesc rate la scutere si acum de 2 3 ani si scuterele nu mai merg de cand le au luat asa ca nu mai cumparati nimik de la orezarii astia

  4. am o facatura STIHL de 6 luni ,si pentru ingrijirea omilor din curte sau taierea lemnelor de foc nu cred k am nevoie de una profesionala.pe asta am dat 300 ron

  5. …azi am luat cea mai tare drujba posibila :)), un stihl mss400 (dupa eticheta) la inegalabilul pret de 250 de RON, sunt sigur ca e facatura dar decat sa dau pe una din magazin vreo 1000 si sa se strice mai bine am afacut aceasta “mega” afacere. Binenteles am luato de la fratele nostru Romica. O sa revin cu alte comentarii dupa vreo 1an, acuma sa vedem si durata de functionare :)).

  6. Aceste tipuri de drujba se gasesc in bazarul din Suceava la pretul de 180 de lei.Mai nou ele nu sunt inscriptionate cu nume de firma consacrate ci cu numele unor firme chineze.In meseria mea de subinginer prelucrare lemn am lucrat cu mai toate tipurile de motoferastraie si nu va recomand sa luati facaturi chinezesti fiindca am incercat chiar sa comercializez aceste motoferastraie la mine la tara si nu a mers.

  7. ba fratilor ce sa va spun am si eu un STHIL facatura am taiat cu el doua tone de lemne a mers fara probleme l-am luat stiind ca e facatura la pretul de 200 de lei eu zic ca daca mai tai de doua ori inca pe atit si-a scos banii voi credeti?

  8. Salut la toata lumea. Azi am pus si eu botu la un Stihl chinezesc. 100 de euro. Da, merge. Sigur nu e ca originala, dar nici nu e de aruncat. Desigur, depinde de tipul de munca la care o supui. Insa sa vedem. O sa mai scriu dupa cateva luni sa vedem cat duce.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here