REVIEW – Galaxy S8 după o lună – Lucruri pe care trebuie să le știi

Pentru că da, le-am avut pe amândouă, câte două săptămâni fiecare. Au atât avantaje cât și dezavantaje și vi le spun acum pe toate.

Este spectaculos de frumos. Punct. Nu m-am mai impresionat de mult un telefon atât de mult. De la G6 încoace :) Ecranul este excelent. Se vede incredibil și chiar nu am ce să îi reproșez. Samsung este la a treia generație de edge deja, iar această versiune este cea mai reușită. Până acum. Nu mai atingi din greșeală marginea ecranului și deschizi aplicații de care nu ai nevoie. Este foarte rapid, foarte fluid, aplicațiile se deschid aproape instant (nu există telefon perfect, știți asta, nu)

Camera este excelentă chiar și noaptea, fotografiile sunt reușite din orice unghi, chiar și atunci când lumina bate direct în cameră. Este de asemenea singurul telefon pe care te poți bucura complet de 4K, extindere pe tot ecranul și conversie în jos de la 4K. Conversia de la 16:9 la 18.5:9 funcționează bine și în jocuri. Nu mi s-a blocat niciodată.

S8 are un avantaj major , tocmai datorită dimensiunii sale reduse. Este mic, se ține foarte bine în mână, uitasem cât de bine e să nu te chinui să ajungi cu degetul mare de la mâna dreaptă la marginea stângă a ecranului.

S8+ pe care l-am folosit de asemenea tot de două săptămâni excelează prin autonomie. Mă ține o zi întreagă fără să fiie nevoie să folosesc optimizări drastice iar asta e un lucru pe care îl așteptam de multă vreme. Vreau să primesc la timp notificările din mai multe aplicații decât cele de mail de exemplu și la unele telefoane eram nevoit să le opresc, sau să le seteze să se conecteze periodic la internet pentru că consumau prea mult curent. Este primul telefon pe care l-am muncit o zi întreagă și mai aveam baterie când am ajuns acasă. Dimensiunea bateriei este aceeași ca la modelele anterioare însă procesorul este pe 10 nanometri și consumă mai puțin curent. În plus sistemul de gestionare software al aplicațiilor e mult mai bun.

Mai am câteva tips&tricks pentru tine, în cazul în care ești curios, sau ți-ai comandat deja un S8 ori un S8+. Lucruri pe care nu le știi despre S8 și S8+

  • Secure Folder, așa îi spune acum la Knox
  • Bixby chiar face niște chestii
  • Samsung Apps nu mai apare, toate aplicațiile necesare le poți lua din Google Play
  • Ecranul este în FullHD+ când îl scoți din cutie doar în modul performance e disponibilă toată rezoluția completă
  • Data Saver, blochează descărcarea automată a pozelor, limitează refresh-ul paginilor și al aplicațiilor, și comprimă video
  • Căutarea cu recomandări în meniu și aplicații
  • Încărcarea este foarte rapidă
  • Trebuie făcut update-ul imediat când îl deschizi, e un update mare de 700 MB
  • Bluetooth 5.0

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

194 Comments

  1. Salutare,

    Am vazut mai multa lume plangadu-se de autonomia bateriei, mie de exemplu, curierul mi l-a livrat la munca, deschid cutia…il folosesc foarte putin ( gen am inchis si din net, diminuat luminozitatea..), ma intorc acasa cu el gata gata sa se stinga. Il incarca pana la 100%, updatez sistemul + ce am mai navigat pe el in 1 ora jumate, bateria era undeva la 70%. A 2-a zi cand am plecat la munca am plecat cu 67%, uz mediu prima parte a zilei, dupa care din nou inchis tot ce s-a putut pentru economisirea bateriei, again – ajung acasa gata gata cu el oprit.

    Intrebarea este urmatoarea ? Este normal sa nu te poti bucura de un telefon la uz mediu, nici macar o zi intreaga ?

    GEORGE

  2. George,
    dupa ce cumperi un s8plus trebuie sa formatezi bateria(sa ti telefonul la incarcat o zi intreaga) sau duar o incarcare completa ?

  3. Salut te rog spune-mi ce sa aleg huawei p20 lite,samsung A8,samsung s8?care ar fi mai bun din cele trei ma refer la o utilizare obisnuita de zi cu zi se merita s8 care e mai scump sau p20 lite care la performante cam la fel ca s8.

  4. Sunt mai multe chestii la S8.

    Am văzut clipul dumneavoastră Youtube. Ce mi-a atras atenția? Despre buton Bixby, care trebuia să fie un fel de asistent personal; în realitate, nu ai cum să faci hard reset fără trei butoane fizice (power + volume up pot fi accidental apăsate în buzunar sau poșetă).

    Am luat S8 de la Orange. Cu soft oficial și restricții de vendor, părea mai rău ca S3: un fel de J5. Așa că, după 5 zile, am luat un custom rom de la xda și l-am tunat după câteva zeci de ori de dead phone.

    Acum:
    – am dezactivat opțiuni rapide de infinity display (chestia aia de pe dreapta), care dădea erori de touch (mai trebuie lucrat acolo);
    – am dezactivat Game Tools (se poate face altfel);
    – am dezactivat complet Bixby ca serviciu (dacă apăs pe acel buton, nu se va întâmpla nimic);
    – nu forțez butoanele fizice (am setat Always on Display și pe Home o aplicație free “doubleHome” cu care sting telefonul;
    – este o diferență mare între un telefon de magazin și unul “luat la cheie” (să storci maxim din acel device);
    – update-urile Android merg bine, fiindcă S8 e relativ recent;
    – easter egg îl găsiți în Despre telefon, Informații sofware, Versiune Android: apăsați de cam 8 ori (va apărea o suită de cercuri; țineți lung apăsat în centru și în final veți vedea un fel de pui caracatiță dansând în apă);
    – pot fi dezactivate multe (inclusiv Samsung Members); sunt ceva chestii interesante pe site Samsung Essentials;
    – backup și restaurare funcționează prin cloud Samsung și Google.

    Tutorialul e ok, felicitări pentru dezinvoltură și prestanță!

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here