RCA mai ieftin pentru tineri. Dar trebuie să fim toți șoferi?

1167392_10201245938574448_838603818_o

„Din cele 10 societăţi autorizate să practice asigurări RCA un număr de 5 societăţi, Allianz-Ţiriac, Astra, City Insurance, Euroins şi Generali, cu o cotă de piaţă de 52,6%, au transmis deja autorităţii aceste notificări. Modificările au vizat în mare parte reducerea încărcării pentru tineri, urmărindu-se atingerea unui nivel similar practicii europene, care arată utilizarea unor prime pentru tineri de până la de 2,2 ori mai mari decât categoria majoritară, comparativ cu un nivel de 5 ori mai mare constatat anterior”, se arată într-un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiare (ASF) remis Mediafax.

Asta e știrea. Dar dacă ești curios să scormonești vei afla că șoferii sub 25 de ani asigurați RCA erau binișor sub 2% din numărul total. Practic e o decizie de bun simț să ieftinești o marfă pe care clientul nu o cumpăra. Deja apelau în masă la rude mai în vârstă sau alternative de tot felul. Adio polițe de zeci de mii de lei, gata, de acum toți tinerii revin la normalitate. Dar parcă nu e tocmai o victorie.

Statistica pe care niciun tânăr nu vrea să o citești este că 37% dintre accidentele grave sunt făcute de cei foarte tineri. Încă 20% de cei până la 40 de ani. Ne fierbe sângele în vene și mușchii se încordează prin pedală. Ne descărcăm stress-ul cu un kickdown și agățăm cu tupeu de vitezist. Îi putem boscorodi pe șoferii pensionari că sunt neatenți și încurcă treaba dar nu prea o dau de gard. De aceea plătesc mai puțin. E atât de simplu. În plus știi ce e mai periculos decât un șofer dement? Unul beat. Ghici cine se îmbată mai des? Aha. Te-ai prins. În plus, nu avem încă cifre, dar va deveni curând oficial că smartphone-ul devine o cauză principală de accident grav, mai ales în rândul… tinerilor.

Adevărul e că suntem periculoși la volan. Peste 2500 de români mor anual pe drumuri. 37% din vina unui șofer tânăr. Este achivalentul unui sat mare ras de pe fața pământului și zeci de mii de membri de familie șocați. Nu vreau să aud despre absența autostrăzilor, polițiști amorțiți și gropi. Indiferent de starea drumului, de prețul benzinei sau asigurare nu ai dreptul să fii un ucigaș cretin. Dacă faci o pagubă nu trebuie să te aștepți să strângă după tine alții. Că nu îți permiți asigurarea nu e un motiv suficient să ceri dreptul să conduci. Nu trebuie să fim toți șoferi. Întreabă-i pe părinții tăi cum se descurcau dacă avea drumuri de făcut. Și parcă erau și mai punctuali ca noi.

Desigur, nu am avea această discuție dacă asiguratorii ar implementa corect sistemul bonus-malus. Adică să plătească mai mult șoferii periculoși și mai puțin cei siguri. Un an fără accident, reducere 10%, 2 ani, 15% și tot așa, progresiv, ar fi o soluție. Problema este că peste vinovăția șoferilor tineri se suprapune și disperarea asiguratorilor care îi taxează exagerat pentru că au rămas printre puținii platnici. Într-o țară în care bugetul se face din accize și TVA pentru că statul nu e capabil să colecteze taxele și impozitele, șoferul este o vacă de muls. Consumul de carburant al mașinii a ajuns o glumă pe lângă tot ce plătește un șofer ca să poată circula legal. Impozit, asigurarea RCA, casco(?!),taxe de înmatriculare, taxa auto, talon, permis, ITP, rovinietă, taxe de pod, parcare și amenzi. Multe amenzi.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

72 Comments

  1. Eu stau in Anglia si aici asigurarea se face pe persoana. E adevarat ca in aceasta tara chiar se tine cont de ” No claim discount” , pentru fiecare an fara accident primesti o reducere a politei, totusi nici asa nu e ok din punctul meu de vedere.
    Nu e normal ca un cuplu care utilizeaza aceeasi masina sa plateasca fiecare cate o polita de asigurare pentru masina in cauza. Deja mi se pare prea mult, asigurarile sunt extrem de scumpe aici, chiar e furt pe fata!
    Nu sunt adeptul asigurarii pe persoana.

  2. Salut!Am înmatriculat mașina pe numele tatălui meu care NU POSEDĂ PERMIS de conducere, suma plătită pentru asigurare 300 lei/an VS 1800 lei/an dacă mașina ar fi fost înmatriculată pe numele meu,are cineva o explicatie?? oare în ce constă această EXPERIENȚA ??.

    • In mai multi ani de condus… Dar, atat, e vorba doar de ani. Nimeni nu are o dovada ca tu ai si condus la fel de mult ca unul mai tanar. Plus ca, se presupune, ca un om mai in varsta ar fi mai calm.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here