Ford Kuga – bun nu e ieftin, aşa că nu e

Mi-a plăcut Kuga de la prima vedere, în aprilie 2008. Era mândria neamţului în faţa showroom-ului din Leipzig. M-am învârtit în jurul ei vreun sfert de oră. Îmi părea de pe altă planetă cu liniile ei tari, tăioase, clare. Iosis X, conceptul care dă linia de design a modelelor moderne din gamă a lăsat moştenire cele mai multe gene lui Ford Kuga. Maşina este frumoasă foc şi ştie să atragă privirile. Hai să vedem şi cât de bună este.

Ca toate SUV-urile compacte, Kuga este o struţo-cămilă de succes. Nimic nu mai poate fi alb sau negru zilele astea, aşa că o platformă de Focus înălţată cu transmisie 4×4 şi alură de SUV trebuie să aibă succes. Maşina trece uşor peste obstacole datorită gărzii la sol înalte. Însă nu te gândi la văgăuni şi povârnişuri ci la borduri şi gropi. Pun pariu că sub 1% dintre proprietari o vor scoate pe teren accidentat, nici nu e indicat cu anvelopele standard cu care vine pentru că la prima ploicică va rămâne prizoniera noroiului. Aşa că voi scrie pentru cei 99% care vor folosi Kuga pe asfalt.

Pentru cei care nu pot decât într-un SUV, Kuga este o soluţie urbană OK. Poziţia înaltă la volan şi senzaţia de siguranţă sunt completate de un demaraj excelent al motorului 2.0 Tdci de 136 cai putere. Difereţialul nu este unul chiar de competiţie, dar rezolvă elegant probleme de subvirare cauzate de ruliul caroseriei. Adică maşina se cam “bălăbăne” (se înclină uşor) în curbe din cauza suspensiilor moi şi a centrului de greutate înalt. Deh, nu le poţi avea pe toate, adică şi maşina înaltă şi confortabilă şi capabilităţi sportive. Virajele pot fi totuşi abordate cu destul curaj. Suspensia independentă şi transmisia fac o treabă onorabilă.

Cutia de viteze manuală în şase trepte este elegantă şi elastică. Schimbă uşor iar treptele au plaje mari de turaţii. A şasea este chiar super economică la drum lung. Atenţie doar la prima viteză care trebuie dusă în cel puţin 3.000 de ture înainte de a trece într-a a doua. La fel în coloană. Dacă maşina rulează lent, nu poţi folosi treapta a doua pentru că “scutură” maşina şi trebuie să retrogradezi până într-a întâia ceea ce nu este tocmai obişnuit. Oricum, recomandarea mecanicilor este să turezi bine şi regulat tdci-ul, adică motorul diesel de la Ford. În caz contrar rişti să strici turbina şi să înfunzi injectoarele cu motorina de multe ori slabă de la pompe.

Frânele sunt sigure ca la orice Ford, însă aşa cum cele de la Renault sunt prea “sensibile” şi intră prea repede, aşa cele de la Ford au o inteligenţă proprie. Din momentul în care calci frâna maşina încetineşte puţin ciudat şi trebuie să insişti ca să simţi o intervenţie fermă. M-am obişnuit totuşi cu ele după un week-end. La fel şi volanul. Servodirecţia este mai degrabă docilă. Toate adunate acoperă scăpările şi bruscările unui începător, însă vor frustra puţin un pretenţios.

Interiorul este bine desenat, fără exagerări de design. Plasticul omniprezent deja pe toate maşinile, arată bine în Kuga. Ornamentele sunt de o calitate onorabilă iar radiocasetofonul Sony se aude bine. Mă nelămureşte totuşi de ce au pus butonul de pornire a motorului între gurile de ventilaţie sub cel de avarie. E prea uşor să greşeşti şi să îl apeşi în mers spre exemplu. Un mare minus la capitolul tapiţerie. Am transpirat de am lipit cămaşa în jumătate de oră pe scaunul şoferului pentru că tapiţeria nu lasă de loc aerul să circule. Cereţi o tapiţerie de calitate şi nu luaţi niciodată piele

Una peste alta mi-a plăcut Kuga, însă nu aş folosi-o ca o maşină de zi cu zi. La drum lung a scos un consum foarte bun de 6,7l/100km pe un traseu de la Bucureşti la Braşov cu o coadă de o oră inclusă pe Valea Prahovei. Tdci-ul nu sare de 9-10 nici în oraş, aşa că poate fi o soluţie, încă o dată, pentru cei care vor aşa ceva. Unde mai pui fiabilitatea care vine standard la Ford şi calitatea prestaţiei fabricii din Koln unde este produsă. Un preţ bun de nou nu sare de 24.500 de euro, însă stocurile sunt pe terminate şi vin cele noi, produse în 2009, importate la cursul acesta mare, implicit mai scumpe.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articolul precedentAlbalux revine
Articolul următorNiciodată Aveo

Articole recomandate

18 Comments

  1. da, stiu masina, si-a luat nasu-miu. io am fost multumit de Focus, mai ales prin gropile noastre si imi place si asta insa:
    cu motoru tdci au fost probleme, defecte ascunse in blocu motor astfel ca multi s-au trezit dupa drumuri lungi ca le intra ulei in apa. la o examinare la rece nu se vede absolut nimic. si deja problema asta a aparut si pe kuga.

  2. George, ai scris in ultima parte a topicului ca nu este indicat sa luam tapiterie din piele. Te referi in special la acest model Ford Kuga, sau in general? De ce crezi ca nu e buna tapiteria din piele?
    Rog pareri ale celor cu masini dotate cu tapiterie din piele (cum se simte vara sau iarna, avantaje, dezavantaje).

  3. Directia se poate seta din computerul de bord pe sport, standard sau confort. Poate fi docila sau nu. E o treaba foarte tare. Spune-i si proprietarului, probabil nu stie.

    Legat de masina iti pot spune ca am mers cam cu toate suv-urile si in zona asta de pret Kuga merge si arata cel mai bine.

  4. Am un Kuga din 2011 Titaniu 140ps . Sunt nemultumit in privintza asta: cand motorul e rece, scutura la turatia de 2000 ca si cum nu ar fi bine alimentat, si la parbriz sus tapizeria e taiata ca din topor, nu are un terminal fain si bine inchis ,pentru offroud nu-i nici o problema dar are limite la zapada, normal e Suv . La
    27.000€ zic ca e ok masina , dizain sexi :) Sa vedem cati km pot face fara interventi la motor.

  5. Cu balanganitul optiunea Titatiu are trei optiuni: Normal, Konfort, sport. Asa ca pe care o setezi la Konfort clar ca se balanghene. Dar incearca cea sport ca e totul alceva.

  6. kuga titanium plus individual 2011 2.0 tdci 163cp 9000km
    -super multumit de masinuta
    -sta mai bine in curbe ca multe berline, plus ca te ajuta tractiunea spate in colaborare cu esp-ul cand e nevoie si chiar am testat asta in curbele ac de par de la munte si asta pe carosabil umed.
    -motor mai silentios decat cel de 136, respectiv 140cp.
    -consum in concediu 7.6
    -suspensie silentioasa
    -pret ok pt o masina fuul op. tinand cont ca masina avea 400km…27500E
    Am testat multe suvuri, pt ca la final sa ajung la Kuga.
    O recomand din toata inima pe cea de 163cp.

  7. kuga titanium plus individual 2011 2.0 tdci 163cp 9000km
    -super multumit de masinuta
    -sta mai bine in curbe ca multe berline, plus ca te ajuta tractiunea spate in colaborare cu esp-ul cand e nevoie si chiar am testat asta in curbele ac de par de la munte si asta pe carosabil umed.
    -motor mai silentios decat cel de 136, respectiv 140cp.
    -consum in concediu 7.6
    -suspensie silentioasa
    -pret ok pt o masina cu toate dotarile, tinand cont ca masina avea 400km cand am luat-o cash di reprezentanta…27500E
    ! Atentie, cu banul cash reprezentantele Ford fac dicounturi enorme!
    Am testat multe suvuri, pt ca la final sa ajung la Kuga.
    O recomand din toata inima pe cea de 163cp.
    Poate ca merita sa puna pe ea motorul de 2.2 de 200cp de pe noul Mondeo.
    In fine, asta e parerea mea.

  8. Ma gandesc si eu la un Kuga 2.0 TDCI 136 CP, pe review-uri am vazut ca-i super confortabila, manevrabila, foarte OK, dar toti zic de spatiu in spate, ii foarte mic, chiar asa ii? Comparativ cu un Golf 5 sau Logan ii mai putin loc pt genunchi?

  9. Titular al unuin Ford Kuga Titanium 163 HP auotomat la 124 mii km cutia nu mai este fuctionala. Servisul Tg-M imi propune shimb de cutie (nu se repara,nici macar nu propune posibilitate de reperatie cutie viteza,pina si un alternatotr se repara,asa ca nu va recomand sa cumpurati acest tip de auto vehicul

    • La 180.000 km am avut si noi probleme cu cutia (automata) – Kuga din 2011 Titanium 163 CP. Am reconditionat-o anul trecut, a costat f mult si chiar azi am dus-o iar in service, pe trailer. Ne-a dat erori in concediu ba din cauza filtrului de particule, ba din cauza cutiei. Una peste alta, pentru noi nu pare o masina pe care sa ne putem baza – peste o saptamana planuiam un sejur in celalalt capat al tarii. :(

  10. Posesor al unui Ford Kuga 163 HP 4×4 dupa doar 123 000 KM cutia automata este ne functionala.Dupa enorme incercari de a remedia service Tg Mures i-mi propune schimbarea ei( pina si un alternator se repara) Din acest motiv va recomand sa nu achizionati acest tip de autovehicul

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here