Cu sânge cald despre sângele rece, închegat pe mâini…

De o zi fierbe sângele în mine. Mă uit cu furie cum tot sistemul se spală cu nesimțire de sângele rece, închegat pe mâinile unor generali și miniștri care conduc un sistem care a dat o eroare fatală. Sistemul a omorât oameni din culpă. Oameni care acum puteau fi vii dacă un deget era apăsat pe ecran.

Am explicat deja la știri că transmiterea coordonatelor GPS de o victimă lucidă cu iPhone conectat la rețeaua 3G era joacă de copil și ar fi durat 30 de secunde.

Milioane de români au un smartphone. Sute de mii folosesc Whatsapp, Viber, Facebook sau Yahoo Messenger etc. Toți puștii știu să posteze cu locație ori să trimită poziția lor. Nu și dispecerul de la 112. Nici șefii lui. Nici securistul de serviciu. Omul a cărui meserie este să îi ajute pe cei aflați între viață și moarte l-a rugat pe supraviețuitor să descrie ce vede pe iPhone în aplicația Google Maps. Nu îi poți cere unui medic șocat să aibă idei prea multe în acel moment. Un negociator competent ar trebui să aibă instrcuția lui și așa ceva. Sute de oameni se pierd pe munte. În loc să îi pună să facă zoom în Google Maps, mai bine le spui să facă un clic de 2 secunde. Un clic a făcut diferența între viață și moarte. Când apeși lung pe hartă în aplicația Google Maps pui un semn roșu care poate fi trimis prin SMS, facebook, email și orice altă aplicație de mesagerie de pe mobil. Semnul acela are coordonate exacte care te poziționează cu eroare de 2-10 metri. *

STS spune că a vorbit la telefon 5 ore cu supraviețuitorii dar că nu au putut obține de la omul cu iPhone-ul coordonatele GPS exacte. Mie mi-a luat un minut să obțin asta cu ochii închiși de la un om cu iPhone cu care vorbeam de la distanță. Pe bune. Am făcut un experiment. Vă fac și vouă un demo simplist:


– Alo, 112. Ne-am prăbușit cu avionul!
– Vă rog să vă păstrați calmul. Acum trimitem ajutoare. Unde vă aflați?
– Într-o pădure. E ceață și întuneric. Nu știu unde suntem.
– Încercăm localizarea dumneavoastră. De pe ce telefon ne sunați?
– Am un iPhone.
– Aveți aplicația Busolă sau Compass? O aplicație de navigație?
– Am. Sau nu am.
– Puteți încerca să o deschideți pentru mine ori să o descărcați și să o deschideți? E gratis în AppStore. Vă descurcați?
– Da. Acum deschid. Văd punctele cardinale. Jos sunt niște cifre.
– Vă rog să mi le dictați. Sunt coordonatele dumneavoastră GPS. Vă trimitem acum ajutorul. Îmi puteți spune în ce stare sunt celelalte victime…

Prima victimă a murit după două ore. Cu poziția GPS era depistată în zece minute, toți cei șase supraviețuitori ar fi fost găsiți de salvatori în maximum 40 de minute. Din acel moment ar fi ajuns la 3 km distanță, pe un drum public unde putea aștepta o ambulanță de terapie intensivă. Ar fi trăit toți azi.

Dar doi oameni au murit. Azi e o tragedie peste care vom trece și va deveni o istorie pe care o vom uita repede. O să vină încă vreo aberație românească să ne șocheze prin incompetență. Dar nu și de data asta. Eu aici îmi aleg punctul de reper. Nu cât timp mai sunt lucid. Vreau să văd demisii, inclusiv de miniștri și șefi de servicii care au mâinile mânjite de sânge. Vreau să văd o schimbare. Vreau să văd la comandă în aceste instituții specialiști pricepuți la salvat oameni, nu ofițeri, care servesc partidul.

Sunt furios acum cum nu am mai fost de mult. 14 ani mi i-am petrecut făcând anchete și investigații care de cele mai multe ori nu au avut nici un efect. De la traficanți de droguri, la miniștri incompetenți și preoți putrezi în suflet care corupeau copii. Prea puțini au plătit pentru corupția lor. E o parte a motivației de a alege să fac o schimbare spre tehnologie acum doi ani. Cred că tehnologia ne poate salva de prostie, ignoranță, manipulare. Tehnologia ar fi ajutat decisiv salvarea lui Adrian Iovan și a tinerei Aurelia Ion de 23 de ani. Cineva ar fi trebuit doar să o folosească.

* orice smartphone din România are GPS. Telefoanele mobile care au GPS arată poziția telefonului indiferent dacă telefonul are sau nu semnal de la rețea sau internet. Câtă vreme deasupra capului vezi cerul, telefonul tău vede 8 sateliți GPS de la care își ia poziția exactă. Poziția este folosită apoi în orice aplicație ca Busola, GPS test, Whatsapp, Viber, facebook etc.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

173 Comments

  1. Si sa fim seriosi, ‘reprezentanții STS’, colonei, draci, laci … si dvs. trebuie sa fi cunosocut din astia, am si eu contact cu lumea asta – sunt figuri de carton, parveniti ajunsi in functii prin cardasie, rudenie, orice numai competenta nu. Cei de la 50 de ani in sus (varsta care ii recomanda pt. functii de genul asta si implicit responsabilitatea maxima) de-abia lucreaza in word orice si manuiesc niste tel. banale, cu functii minime, n-au curiozitati despre gadgeturi sau chestii de ultima ora, sunt fiinte lenese si hulpave. Chiar daca domeniul e foarte tehnic, stim cu totii cum se ajunge ‘sus’ ‘la stat’. Iar in functiile de sub ei, probabil si-au pus rubedeniile, amantele fomiste care platesc rate la alte chestii si na-u apucat sa dea de iphone.

  2. Am gasit intr-o stenograma publicata pe realitatea.ro, a unei convorbiri intre ISU si un supervizor de trafic aerian, urmatoarele coordonate, TRANSMISE AUTORITATILOR DE UN SUPRAVIETUITOR (banuiesc dr. Zamfir): Latitudine 46,6023. Longitudine 22,98421.
    In 5 (CINCI) minute am gasit pe Google site-ul itouchmap.com. Am introdus coordonatele si am gasit o harta.
    ROMATSA inteleg ca sustine acum ca aceste coordonate nu erau complete, suficiente etc. Este o minciuna sfruntata. Mie mi-au fost suficiente pentru ca, din fata calculatorului, sa gasesc harta cu localizarea EXACTA a supravietuitorilor, fara sa am absolut niciun fel de cunostinte de specialitate sau instrumente performante.

  3. Din pacate in astfel de situatii se vede cat de nepragatiti sunt cei care sunt desemnati sa intervina in relatia cu eventualii supravietuitori.
    Nu cunosc ce prevede fisa postului unui astfel de operator ,de altfel
    poate ca este necesara existenta unei intregi echipe de consiliere pentru astfel de situatii de urgenta care dupa parerea mea ar trebui sa stie cum sa afle primele informatii despre nr.victimelor si starea lor, locul accidentului, inventarul dotarii aflate asupra victimelor, mijloace de comunicare si sa le poate indruma in privinta primului ajutor, a mijloacelor de orientare, supravietuire,consiliere psihologica etc.
    Este inadmisibil sa nu poti sa afli niste coordonate GPS daca supravietuitorii au smartphone si sa moara de frig cand aveau la dispozitie scaunele avionului si anvelopele acestuia.

  4. Se pare ca iar asistam la o tragedie,iar ne mor salvatorii.!!!!!!!!
    Cine ii salveaza pe salvatorii nostri?

    Prin ianuarie am scris ca:

    ” Eu cred ca totul tine conditionarile psihologice decat de limitarile tehnice, au invatat niste metode de salvare si pe alea le repeta fara a gandi ” out of the box ” sunt montati psihologic intr-un anume fel si nu pot gandi si reactiona in alt fel. ”

    Erau in zona Mamaia, chiar nu puteau gasi pe nicaieri un Jet Ski, doua?
    Spargeau lacate si le furau daca nu ii puteau gasi pe proprietari in timp util, apoi rezolvau problemele legale dupa ce s-ar fi salvat acei oameni.

    Au venit foarte tarziu cu o barca, motorul era stricat.
    Ce se intampla daca se rupeau si vaslele, vasleu cu mainile?

  5. Bun …..

    Actul 1 : el, ea dorm…… eu, tu ii vezi…….. noi, voi urlam din toti bojocii ………. lor, li se falfaie …. …
    Actul 2 : el, ea…… se milogeste …… eu,tu votam …… noi, voi ii urcam pe fotolii ….. ei, ele ti se c.a.c.a in cap alti 4 ani …..
    Actul 3 : el, ea …… te sfideaza ……..eu,tu ii ignori ……. noi, voi nu-i mai votam …… ei,ele se aleg cu ….pensii …..

    Stopati ciuma endemica din parlament si senat !
    Eu pun stampila dedesubtul chenarelor deoarece nu mi s-a oferit chenarul pentru VOT ALB

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here