De ce nu îți ajung banii?

Te-ai gândit de ce nu îți ajung banii? Sau cum faci să îți ajungă? Tu cum ai grijă de banii tăi?

Este o întrebare pe care nu ți-o pune nimeni. Poate doar părinții îngrijorați că nu te văd că ”îți faci și tu un rost în viață”. E drept, generațiile de după căderea comunismului au fost expuse la multe tentații financiare. Mai ales de când internetul este o comoditate atât de ieftină. Ești tentat să cumperi tot ce vezi și crezi că îți vor aduce o bucurie pe termen lung, când de fapt, cu cât este mai mare suma pe care o cheltui (a se înțelege aici că vorbesc despre mașini, case și alte pasiuni costisitoare) cu atât mai mare este responsabilitatea și ”lanțul” care te ține pe loc.

Dacă mă urmărești de ceva vreme probabil știi că am mai dat acest pont în alte articole sau clipuri. Rămâne valabil pentru orice lucru care poate fi plătit cu bani.

Primul pont – Notează ce vrei să cumperi și gândește-te bine la asta

Dacă vrei neapărat să îți cumperi ceva, orice, o pereche de adidași noi doar pentru că ți-au plăcut și nu pentru ai nevoie de ei, o consolă de jocuri, un computer nou, o mașină nouă, notează acel obiect pe ceva. De preferat notează-l pe telefon, sau pe un bilețel lipit de oglindă pe care să îl vezi în fiecare zi, și gândește-te la el timp de măcar o săptămână. O lună, dacă este o sumă considerabil de mare. Și apoi pune în balanță cât de mult vei folosi acel produs în fiecare zi, cât de mare e investiția, și cât de fericit te va face. La ultima parte poate nu o să îți dai seama dar te va încânta poate doar în prima zi de achiziție, da este valabil și pentru o mașină. Apoi te vei obișnui rapid cu acel obiect și probabil îți vei dori ceva și mai costisitor.

Aceasta este regula după care mă ghidez de când mi-am dorit să am o familie. Click-ul a venit în acel moment. Până atunci mi-am satisfăcut și eu toate poftele și nu doar o dată am ajuns la limita banilor câștigați pentru că nu am putut rezista tentației. De atunci îmi notez foarte atent tot ce vreau să îmi cumpăr și în maximum o săptămână îmi trece. Pur și simplu uit de acel obiect. Dovadă că nu am deloc nevoie de el.

Al doilea pont – Investește pe termen lung în viitorul tău

Gândește-te la un singur lucru: atunci când vei avea 50 de ani, cheful tău și puterea ta de muncă vor fi la jumătate față de cum sunt acum. Așa e la bătrânețe, gândești mai încet și te miști mai încet. Și asta doar pentru că ai multă experiență acumulată în decursul anilor. Nu zic nu, nu e târziu să începi un business la 50 de ani, dar parcă ar fi bine să ai ceva bănuți strânși pentru asta, nu? Știi că vârsta de pensionare a bărbaților este de 65 de ani, nu?

Logica este din nou simplă, dacă acum îți permiți să trăiești decent, și îți mai rămân bani din salariu, pune deoparte un 20% și uită de ei! Nu la final de lună, ci atunci când intră salariul! Un minimum de 500 de lei în fiecare lună o să însemne mult peste 30 de ani. Așa că lasă-i să se strângă.

Acum, aș vrea să îți dau sfaturi despre investiții profitabile pe viitor însă nu știu ce acțiuni ar trebui să cumperi și nici în ce monede crypto să investești. E un domeniu delicat unde, din nou, merge ”jucat” doar pe termen foarte lung. 5-10 ani minimum, dar după ce te documentezi foarte, foarte bine înainte.

Al treilea pont – Mai scapă de comisioane

Sponsorul nostru de astăzi este TransferGo și da, l-am folosit și eu pentru transferuri internaționale tocmai pentru că nu are comisioane. Recent, TransferGo a declarat că se numără printre primele 20 cele mai atractive companii cu creștere rapidă în cadrul ediției Tech5. Ce înseamnă asta? Că și ei și-au făcut planuri de viitor, și au în minte dezvoltarea pe termen lung. De aceea au obținut recent și o finanțare de trei milioane de dolari cu care desigur, vor face lucrurile să meargă și mai bine.

Dacă faci parte dintre cei 10% care ne urmăresc din afara țării, în primul rând îți mulțumesc pentru acest lucru. În al doilea rând îți propun să încerci TransferGo atunci când vrei să trimiți bani în țară fără comisioanele câteodată prea mari ale băncilor.

TransferGo este gratuit pentru orice sumă decentă, și are o mică taxă doar dacă vrei ca banii să ajungă foarte repede la destinatar. Încearcă aici serviciul TransferGo.

Întrebarea mea pentru tine este, tu cum ai grijă de banii tăi? Lasă-mi un comentariu mai jos, sunt sigur că se vor bucura și ceilalți de sfaturile tale. Să ai o zi minunată!

Întrebarea mea pentru tine este, tu cum ai grijă de banii tăi? Lasă-mi un comentariu mai jos, sunt sigur că se vor bucura și ceilalți de sfaturile tale. Să ai o zi minunată!

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

10 Comments

  1. Cand te gandesti la pus bani deoparte pe termen lung, trebuie sa ai in vedere anumite aspecte:

    1. Trebuie sa iti permiti. Procentul de 20% e mare, dar depinde si de varsta la care te apuci sa strangi bani profitabil. Cel mai bine este intre 5 si 15%.
    2. Trebuie sa ai un obiectiv bine definit. Daca nu il ai, s-ar putea sa te lasi de acest obicei.
    3. Trebuie sa cauti ce este cel mai bun in piata. De preferat, un mix intre actiuni, fonduri mutuale, depozite bancare, certificate de depozit si obligatiuni. Ca sa nu ai fluctuatii foarte mari.
    4. Trebuie sa cauti un produs care sa aiba dobanda capitalizata. Sa ai efectul de bulgare de zapada.
    5. Trebuie sa fie scutit de impozit pe profit. Sa acumulezi mai multi bani.
    6. Trebuie sa simti ca te ajuta cu adevarat.

  2. Eu am investit într-o aplicatie mobilă,o aplicatie nu foarte cunoscută, tocmai si asta este scopul,franciza a costat foarte putin!
    we-shop se numeste.
    Este o aplicatie de livrari la domiciliu.
    Un domeniu nou pentru mine.
    In general livrările iti aduc mari bătăi de cap pentru că:
    – Ai masini, se strica,mai ales daca sunt second.
    -angajati care nu vor să muncească, cu toate că încerci să le oferi un loc de munca plăcut.
    Dar per total uneori sunt mulțumit pentru că la sfarsit de luna imi pot plati toate cheltuielile,si in acelasi timp stiu ca pe viitor va fi un castig pt mine acesta aplicatie.
    Dacă vrei să începi un business in momentul de față, trebuie sa fie legat de o aplicatie mobilă și ai certitudinea că într-un timp foarte scurt vei castiga!
    Asta este scopul meu de a investi pe termen lung!

  3. Salut George!Am 16 ani si m-am decis ca la 18 ani nu imi voi lua BMW:).Pana acum visam sa imi iau o masina care mai de care,cat mai luxoasa,cat mai puternica si mai scumpa.Gresit!De ce sa imi iau bag banii intr-o masina de 10000 de euro cand pot sa am o bicicleta la 1000$ si sa merg cu ea gratis,cu incarcare din panouri solare.De ce sa dau sute de lei pe asigurari si benzina?Am ajuns la concluzia asta cand l-am vazut pe bucharestbiketraffic ca a mers pana in Danemarca doar cu bicicleta.Asta e viitorul,electic.Probabil o sa imi mai iau si o masina ,o dacie.Cat mai ieftina.Pot sa imi investesc banii ca sa cumpar niste tutoriale de programare(Java-Phython).Pot sa adun bani ca sa merg la o facultate buna in strainatate.Investesc in mine,in ceva din care imi pot scoate banii pe termen lung.

  4. Pentru cei care vor sa inteleaga cum functioneaza banii cu adevarat, trebuie sa citeasca cartea *Cel mai bogat om din Babilon*, este o carte exceptionala plina de sfaturi intelepte si legi universale ale banilor.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here