DANIEL ”SCRIE” VIRUȘI DE LA 4 ANI – #IGDLCC E20 #PODCAST

Ai citit bine, da, Daniel Bențe scrie viruși de când avea patru ani. Și îi testează pe computerul său personal. Acum are 11 ani, și abia așteaptă să facă 12 pentru a se putea juca jocuri cu rating PG12.

Am avut surpriza și plăcerea de a vorbi în Cluj cu un băiat mai deștept ca mine, și mă mândresc spunând asta, pentru că de la fiecare om mai deștept ca mine pot învăța atât eu cât și voi mult mai multe.

Daniel Bențe este un băiat cu o foarte are pasiune pentru matematică și informatică. Este la o vârstă la care vrea să învețe atât de multe lucruri și îl apreciez pentru asta, mai ales pentru că nu îmi aduc aminte cum eram eu la vârsta lui. Cu siguranță nu făceam programare și nu urmăream cursuri despre matematică în limba engleză. Face acest lucru pentru că a realizat că la școală nu are ce să învețe, pentru vârsta lui. Nu are de unde altundeva să își ia informația de care are nevoie decât de pe internet, și îi mulțumesc că face acest lucru. Atât lui cât și părinților lui.

Daniel are de asemenea o preconcepție despre școală, una pe care o avem cu toții. Că trebuie să o faci, pe toată, ca să ajungi departe. Să zicem că nu sunt în totalitate de acord. Da, poți învăța multe lucruri și de la școală, însă nu învăța pentru note, ci pentru experiență. Și dacă vezi că nu ai de unde învăța mai multe despre domeniul care te pasionează, caută pe internet.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

1 Comment

  1. salut, am auzit in podcast faptul ca doreste sa fie profesor universitar de informatica,ceva oarecum in comun cu mine,pana acum 3-4luni mi-am dorit sa fiu profesor universitar sau de liceu , de informatica SI matematica,dar m-am gandit mai adanc ca tot am inceput liceul si vad ca nu mai exista copii ce sa-si dedice timpul informaticii,matematicii si fizicii.. toti cred ca sunt imposibile,sau alte chestii de genul,insa acest baiat m-a scos din umbra in care intrasem, la liceu obisnuiesc sa “predau” eu orele de informatica la un sfert-jumate de clasa,imi dedic viata,chiar am renuntat si la grupul clasei,multi prieteni si celalalte activitati pentru a economisi timp.
    Obisnuiesc si eu sa ajut prieteni,colegi,cunostinte la informatica si matematica si imbratisez aceste 2 lucruri cu drag ^_^ si daca s-ar putea,sau ar dori,ar putea sa ma contacteze si chiar sa-mi fie “profesor”, sunt disponibil de a fi elev 18-24/7(excluse orele de scoala..) respectiv si profesor. Ma numesc Ioan Petcu,pe facebook pot fi gasit cu poza de profil cu un lup, am datele pe privat,mai posteaza din cand in cand colegii si-mi dau tag,sunt din iasi,si cam dupa aceste informatii m-ar putea gasi , daca doreste sa fim prieteni,mentionez si ca nu obisnuiesc sa am prieteni :c

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here