Chiar funcţionează?

dl_ucl_mare1

later edit: În urma a peste 200 de comentarii adunate de această postare, vă rog să citiţi cu atenţie şi răspunsurile cititorilor. Nu garantez că produsul este atât de bun pe cât am crezut eu iniţial, însă disputa este savuroasă.

O să sune a reclamă pe faţă, însă o merită. Sunt de acum la a doua experienţă cu Dura Lube şi trebuie să recunosc că sunt surprins plăcut. Am câştigat la un concurs la radio (nu prea câştig de obicei) un flacon de Dura Lube, tratament din acela pentru motor care se adaugă la ulei atunci când faci schimbul. Pe atunci aveam un Volvo de 3 ani cu 102 cai putere. După schimbul acesta, l-am dus la test şi avea 106 cai.

În week-end am mai descoperit un produs de la Dura Lube. Este vorba de un aditiv pentru benzină care, scrie pe ambalaj, ar lubrifia capul superior al cilindrului şi curăţa sistemul de injecţie al carburantului. Adică motorul ar merge mai “uns” şi fără sacadări. Am băgat o dată cu plinul la Type R şi am pornit la drum. De atunci motorul merge întradevăr mai bine, este mai silenţios şi nu mai “întârzie” într-a treia când sprintez spre exemplu. Am resetat şi consumul, iar după 70 de km am rămas uimit. La drum lung a scăzut de la 9 la 7litri/100km. Iar în oraş este prima dată când fac o medie sub 10 litri/100km. Este întradevăr fantastic. Recunosc că am şi condus mai economic în ultima perioadă, însă chiar şi în alte ocazii când am mers “ca un pensionar” nu am reuşit asemenea performanţe în Bucureşti. Motorul se simte ca şi cum i-au fi făcut un “tune up”, adică un fel de reglaj fin.

Recomand cu încredere şi aştept părerile celor care au mai încercat. Iar dacă este vreunul dintre cititori de la importator, poate face cinste cu un bax de flacoane din astea, ca să mai bag şi pe viitor când fac plinul. Uite un link cu poză de pe pagina lor.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

234 Comments

  1. Voi nu știți să citiți eticheta de la dura lube . dura lube este un condiționator de metale , adică ușurează frecarea între două metale și scade uzura . DURA LUBE NU ESTE ADITIV PENTRU ULEI DE MOTOR

  2. Eu am folosit duralube ,si sunt multumit.am un bmw e90 si am bagat ulei original bmw.intre schimburi ciupea ulei minim 1l (schimb la 20000). cineva mi-a dat duralube pentru motoare noi,pentru ca expirase in magazin si mie i-mi mai trebuia ulei sa completez si am bagat duralube cel expirat.in motorul meu intra 5,2 l ulei si mereu cumparam 6l.acum cumpar 5 l si duralube pentru motoare noi.masina este cumparata de noua din RO.are 130000 km

  3. Eu am folosit Dura Lube pe 3 masini. Pe Dacie, Cielo, Toyota Corolla. Dacia daca o mai tineau tablele mai mergea si acum. Cam 230k km parcursi. Manca pamantul, imi bateam joc cu ea de toate Jipanele de pe DN1 indiferent de marca. Astept programul rabla sa o vand. Cielo merge si acum in firma are cam 350k km. Toarce ca o pisicuta. Eu aveam consum mixt 6.5-7 l/100km. in functie de talpa. Toyota (1.6 benzina) am lasat-o de curand la peste 420k km. Merge impecabil, demaraj la rupere, raspunde la stilul smuls de parca asta asteapta. Consum mixt la calcat in picioare 8.7-9.3l/100km (concedii, grabeli, etc) iar mixtul de zi cu zi, de naveta cca 6.6 l/100km, practic sub carte care da 6.9.
    Mentionez ca la toate masinile am pus Dura Lube dupa 100k km. Pot spune ca eu sunt foarte multumit de acest produs. Acum am un Hyundai i30 1.6 CRDI , am 16k km cu el si abia astept sa ajung sa-i pun Dura Lube. Cred ca la 30k la prima revizie o sa-i pun varianta pentru motoare noi.
    Credeti-ma ca povestea asta cu Dura Lube a inceput imediat dupa anul 2000, deci de cca 15 ani il tot folosesc, asta insemnand cam 700k km si 9 flacoane. Asta personal. La firma am folosit la autoutilitare si avem doua motoare care au 800k km fara probleme. Se intampla sa mai avem cu ele alte belele, dar nu la motor.

  4. Salut,

    Eu am trei masini. Doua au primit deja Dura Lube … aparent fara nicio imbunatatire pentru ca oricum aveau motoare f bune si mai am una drept cobai. Un Hyundai Accent CRDI 2008 DE 110 CAI. Si asta are un motor f bun. Dar o pun la bataie drept cobai. Sa ne adunam mai multi punem bani si face un test la Autotest 2000 in Vitan inainte si dupa la 1000 km de mers cu Dura Lube. Dar trebuie stabilite clar niste reguli sa terminam odata pentru totdeauna cu acest subiect. Numarul meu de tel este 0721.22.56.59 si mail dgm9@ymail.com. O zi buna, George D.

  5. Eu personal folosesc în motorina ulei 2T cu agentul de curățare Jaso FB, FC, FD. Se pune aprox 250ml la 50Lmotorina. Am avut un Nissan Almeria din 2003 cu motor de Renault 1.5dci. Pompa de injecție făcea span și muuuulte probleme am avut cu Injectoarele. Pompa avea un zgomot metalic. După ce am început sa pun ulei 2T cu acest Jaso FD, tot a trebuit sa schimb pompa cu defect mecanic dar motorul a funcționat mult mai bine. Mai tăcut și reacționa mai bine.
    Cum acționează acest tip de ulei?: nu îngroașă motorina ci o face mai grasa, reduce fricțiunile din pompa, injectoare și agentul de curățare Jaso curata toate elementele care întra în contact cu motorina și evacuare(injectoare, cap piston-supape, egr…). Este un ulei de amestec care rezista la autoaprinderea motorinei și nu scoate fum. Menționez ca este un tratament, nu fac exces de el. Am întrat și pe forum Mercedes din Germania și tehnicienii recomanda acest tip de ulei pt curățarea motorului și reducerea frictiunii în ce întra în contact cu motorina. Înainte motorina conținea parafina ceea ce ii dadea și proprietate de gresare, nu era asa aspra ca acum. Din cauza normelor de poluare, scot tot ce pot din motorina ca să nu emită alte tipuri de noxe, dar asta face motorina mai aspra și favorizează uzuri mai rapide în pompa injecție, injectoare, care nu sunt tocmai ieftine de schimbat noi. Este și asta o latura strategica de marketing în domeniu. Nu este o conspirație.

  6. Și eu am pus dura lube într-o Dacie de prin ’78, ce-i drept cam mult, că dimineața am gasit in locul ei un Subaru de 400 cai. La consum nu m-am ajutat deloc, ba mai mult consumul s-a dublat de la 7 la minim 14 litri.

  7. Este foarte bun, l-am pus la un tico, în carte prinde 143 km/h după ca am pus duralube am ajuns la167km/h, este incredibil ce poate face duralube , poate ajută și uleiul de raliu 10w60 castrol pe care l-am pus odată cu duralub .mașina fuge ca turbată, are accelerați fulgerătoare, 50km în vit 1, 90km/h în a 2, 130 km/h in a 3, 158 km in vit 4 , 167 km/h in vit 5. Stiu pare incredibil dar ăsta este adevărul ,pe probate !

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here