Ce este și cum funcționează hidroforul electronic

Pe scurt, este soluția tehnică pentru a nu mai avea probleme cu presiunea atunci când faci duș și cineva golește rezervorul de la WC. Sau pornește apa de la bucătărie. Ori furtunul de stropit din grădină dacă stai la casă. Este un hidrofor care oricâți consumatori are, menține aceeași presiune a apei. Și da, poate fi folosit atât la bloc pentru 6-7 apartamente ori la o casă de dimensiuni mari. Și poate scoate apă și din puț. Și nu are nevoie de un rezervor de apă. Sau da multe țevi și circuite precum și de o echipă întreagă de specialiști ca să îl instaleze. Dă-mi voie să îți explic.

Ce este hidroforul electronic?

”Jucăria” se cheamă DAB E.SYBOX și dacă ai nedumeriri toată lumea îi spune easybox. Este un hidrofor electronic echipat cu invertor ce asigură la un debit variabil de apă o presiune constantă. Așadar, avem economie de energie electrică, nivel de zgomot redus, și un nivel de uzură redus.

Noi am testat echipamentul în cadrul Academiei Romstal, adică locul acesta plin de ”jucării” pentru casă echipate și conectate pentru a fi testate și demonstrate celor din domeniu. Și celor curioși ca mine. La #casabuhnici ar fi cam greu pentru că hidroforul este deja montat într-un cămin de un metru pătrat, la exterior. Abia a încăput instalatorul acolo.

Acest DAB E.SYBOX este complet automatizat și independent. Nu are nevoie de alte dispozitive la instalare. la interior se află o pompă multietajată autoamorsantă pentru adâncimi de până la 8 metri, invertor (convertizor de frecvență care menține presiunea constantă la un debit variabil) un vas de hidrofor de 2l certificat pentru apă potabilă, senzori de presiune și debit, o supapă de sens, sistemul electronic de automatizare și un ecran LCD. Atât! Ajunge cu chineza!

Hidroforul se poate monta orizontal dar și vertical, într-un cămin exterior ventilat sau chiar la interior. Face puțin zgomot în funcționare și permite conectarea până la patru astfel de aparate wireless, între ele.

Pentru ce se folosește?

Aproape pentru orice vrei tu. Dacă ai presiune mică și vrei să fie constantă, vrei să alimentezi o casă de la rețeaua de apă sau dintr-un puț. Merge și la clădiri noi, dar și la cele existente, inclusiv la blocuri.

Noi îl folosim pentru a prelua apa de ploaie, prefiltrată, din cele două rezervoare de 5000 de litri îngropate, pentru a iriga curtea și grădina.

Cel mai scump modul costă 3900 de lei, o garanție de 24 de luni și o durată de viață de aproximativ zece ani. Cel mai ieftin este vreo 2600 de lei. Recuperarea investiției se face în vreo doi ani pentru cel mare, și cam un an pentru cel mic. Dacă este dimensiionat corect, și nu iei unul foarte mare dacă ai necesități reduse.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

11 Comments

  1. Salut Buhnici, e un offtopic dar nu stiam cum sa te contactez mai repede. Vreau sa iau un smart tv si tu stii mai bine.
    WebOS sau Tizen?
    Multumesc si craciun fericit

  2. Daca sunt mai multi consumatori simultan pe apa calda, hidroforul regleaza debitul si presiunea dar centrala nu reueste sa faca apa calda (acm) pentru debitul respectiv, ce solutie aveti? Fara posibilitatea de a monta un stocator de acm.

  3. Salut George,

    Iti multumim pentru toate review-urile echipamentelor. Personal urmaresc #casa Buhnici de la fundatie, foraj puturi, instalare CLT, instalatii solare, sapa, pompe de caldura etc.
    Cu permisiunea ta, am sa “fur” cateva idei pentru viitoarea casa. :D

    Sarbatori fericite!

  4. E foarte bun dar in fiecare an de black friday este 2890 lei Dab easy box.

    Sau daca nu vreti.sa asteptati este pe http://www.idealo.it 600 euro tot timpul anului adica la ei la Italieni.
    Mult mai bun ca dab easybox este pompa cu turație variabila Grundfos SQE care este maximul din tot ce exista pr piata sau pompa electronica Dab Divertron care inlocuieste un hidrofor si un vas de expansiune . Doar ridici robinetul si pleaca pompa care e in put in fantana.
    In cazul pompei SQE selectezi ce presiune doresti si o memtine constanta indiferent de debit sau numar consumatori. Are 12800 rotatii.

  5. Salut George,
    Cum pot instala mai multe fețe pe un smartwatch myria my9500?
    Din câte îmi amintesc chiar tu ai un video cu el .
    Mersi mult! Și un an nou fericit

  6. Buna! Am cumparat o casa cu 5 dormitoare in Tancabesti. Am avut teren in Corbeanca, si bani pentru a- mi face singur casa dar am vrut sa scap de stresul ce insoteste constructia unei case noi. Am crezut ca dau lovitura cu aceasta casa, pentru ca am socotit ca pretul este destul de scazut si oricat or costa reparatiile, tot merita pretul. M-am inselat! Casa este atat de prost lucrata ca deja ma ingrozesc nu atat de bani ci de deranj. De aceea incerc sa invat din experienta ta pentru a corecta greselile, multe la numar, din noua casa. De ex. Putul, am constatat ieri dupa multe luni in care ne-am chinuit cu o presiune variabila, (intre timp am instalat si o statie de dedurizare performanta) am chemat un specialist in puturi care a constatat (in mod empiric, cu o sfoara si piron in capat) ca putul are 17m si nu 43 cum spunea fostul proprietar. Deci doar la primul strat! Daca nu cumva s-o fi impiedicat pironul mai devreme! Si urmeaza zille astea sa faca un nou put la urmatorul strat. Intrebarea este : acest dispozitiv, EzyBox, poate inlocui complet un hidrofor pentru adancimea de 43m? Voi ati pomenit doar de 8m? Pana acum am cam ocolit Romstal-ul si pentru ca mi s-a parut ca au preturi mari si pentru ca nu au fost la indemana. Eventual poate- mi dai un numar de telefon de la acei baeti simpatici ce apar in clipuri pt. niste sfaturi. Ca se pare ca o sa am nevoie de multe. Eventual si de niste muncitori care muncesc mai mult si se lauda mai putin! Ca e plina tara cu ei! Scuze, vorbesc prea mult. O sa ma mai uit pe clipuri, la cat ai facut putul si cat fier si mangan ai in el? La mine parca e mina de fier! In doua luni trebuie sa schimb toate filtrele! Multumesc mult si succes!

  7. Buna ziua ! Spuneti-mi va rog daca serveste la ceva sa pun un vas de expansiune de 200 sau 300 de l la o pompa cu presostat electronic stil Grundfos E sybox sau DAB.
    Va multumesc pt raspuns prin Email pe adresa mea.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here