#casabuhnici – Acesta este tabloul magic!

Spun magic, pentru că aici se întâmplă toată magia. Știu, mulți dintre voi aveți ceva de 5 ori mai mic și de 10 ori mai simplu însă la mine e multă electronică în casă. Am căutat cele mai deștepte întrerupătoare de pe piață și un ecosistem în care să funcționeze și asta am găsit.

Acele întrerupătoare de la Gewiss însă, au nevoie de module de control și multe alte jucării din tabloul electric, ca să poată funcționa corect. În plus, având în toată casa becuri LED cu Hue, adică cele care își pot schimba culoarea și intensitatea, fiecare bec este conectat separat la panoul electric.

Apropo, există meseria de ”tablotier”, cred că așa se scrie, și este omul care gândește și concepe un astfel de panou electric complex. Adrian este cel care a venit cu echipamentele de la Gewiss iar Tudor, băiatul mai timid de lângă mine, cel care le-a montat în tablou. Și chiar îi place să facă asta, nu s-a curentat deloc până acum, și nu a făcut nici o greșeală. Da, a stat săptămâni întregi pe scaun în fața lui ca să îl configureze. Și multe alte săptămâni ca să tragă kilometri de cablu prin toată casa. Și să facă găuri prin pereți spre fericirea lui Șoflete.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

28 Comments

  1. Salut, George!

    Felicitari pentru proiect! Arata impresionant panoul tau. Poti, te rog, sa ne dai detalii si despre sistemul de supraveghere/antiefractie/video interfon. Caut solutii in acest moment pentru proiectul meu si m-ar ajuta parerea ta. Va exista o integrare a acestora cu celelalte sisteme astfel incat sa poti efectua actiuni mai complexe (ex: seara activezi alarma, cobori rulouri exterioare, pornesti reflectoare infrarosu suplimentare, etc. prin apasarea unui singur buton) sau cand pleci de acasa (activezi alarma, inchizi electrovalva apa din casa, opresti instalatia de climatizare, opresti prizele – cu exceptia celor care sunt in regim de functionare permanenta).

    Multumesc,
    Dragos.

  2. Sunt vechi aceste sisteme
    Făceam genul acesta de automatizări acum 4 – 5 ani in Germania ,acum se lucrează cu modul unitate pc de comanda adică complet automat poți gestiona toată partea electrică după iPhone și asta facem de acum 3 ani

    • Salut,
      Lucrez și eu în casa mea la o automatizare cu alta companie tot pe knx.
      Sunt interesat de sistem menționat de Ovi. Mai multe detalii te rog, căci nu ești prea explicit în frazele tale
      Mulțumesc

  3. Aceșt sistem de automatizare este foarte înapoiat
    Noautatea este pentru fiecare camera acum ”se poarta ” telecomanda in cel mai rău caz acum telefonul face tot prin aplicații casa speciale adică tot zic muzica lumini tot tot

  4. Buna seara,
    Cam ce buget aproximativ ar trebui sa luam in calcul pentru sistemele electrice/supraveghere video/alarmare?
    Intentionam sa ne apucam si noi de constructia unei case de dimensiuni medii si inclinam tot catre un sistem KNX.
    Multumim frumos,
    O seara buna,
    Florina

  5. Interesant că specialistul a spus că tabloul ăla are o durată de viață nelimitată, era să cad de pe scaun, am văzut recent un documentar cu unii care fabricau sateliți de telecomunicație și ăia ofereau o garanție de 15 ani :), eu zic că la dimmere cel puțin o să schimbi aktorul (știu că e acuator dar nemții așa le zic) la primul scurtcircuit, de fapt pe un alt video am văzut că ai avut deja o problemă cu o placă electronică. Uzual MTTF pentru produsele de larg consum este cam la 10 ani, mă refer la componentele din ele pentru că dispozitivele în sine durează cam perioada de garanție plus o zi :). https://en.wikipedia.org/wiki/Mean_time_to_first_failure Oricum îți doresc să stăpânești sănătos noua casă.

  6. Salut George
    Dorim o automatizare a casei noastre din Cta care este în construcție si am cerut câteva oferte. Am ales Schneider care au fost mai detaliați cu oferta.
    Tu de ce ai ales Gewiss?
    Ce cuprinde automatizarea in casa voastră? Întreb ca vad un tablou mare. Al meu e pe jumătate sau chiar mai mic puțin.
    Noi am mers pe lumini, dimming, heating fiecare camera, senzori gaz, fum, co2 în garaj, irigat, jaluzele și poate draperiile dar încă n-am decis, și cred ca integram sistemul de securitate camere, senzori perimetrici.
    Interfon ați inclus?
    Mulțumim

  7. Salut George. Numele meu e Marius. Mă interesează și pe mine cu ce firmă ai făcut tabloul electric.
    Am construit și noi o casă de la zero dar din păcate nu am întâlnit oameni suficient de pregătiți sau binevoitori care să ne ofere consiliere în alegerea celor mai bune soluții pentru noi cu toate că am investit o căruță de bani până acum…
    Astept un raspuns de la tine.
    Îmi plac filmele tale și ce ai făcut cu casa voastră dar pentru noi ceilalți care vizionam filmuletele este foarte util dacă la finalul fiecărui film ai pune și numele firmei care a executat lucrarea. În acest fel poate unii dintre noi care își permit și vor să facă o lucrare de calitate nu mai trec prin chinurile facerii cu tot felul de nepricepuți și apelează de la început la adevărații profesioniști.
    Mulumesc anticipat.
    Marius.B.

  8. Salut George, cand ai un pic de timp, ai putea, te rog, sa ma ajuti cu o persoana de contact pentru echipa care ti-a facut instalatia electrica a casei? Am si eu o casa noua pe structura de lemn (timber) la Brasov si as avea nevoie de o echipa care sa ma ajute la partea electrica. Multumesc mult.

  9. frumoase echipamente dar acest tablou nu iete tilat(numerotat)nimic .Daca apare o poblema si specaialistul nu ieste ,cine rezolva problema. De regula toate firele trebuie numerotate(tilate) ,iar cablele care vin si pleaca trebuie numerotate W1,W7 .Iar acestea notate intrun jurnal de cable .Adica W4-Priza frigider

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here