Ai o idee bună? Cauți finanțare?

 

În ultimii ani am petrecut mai mult timp documentându-mă decât am dormit. Am căutat o rezolvare pentru oricare din problemele pe care le-am avut vreodată, mai ales pentru #casabuhnici. Nu am găsit foarte multe răspunsuri online, așa că restul timpului în care am fost treaz am vorbit cu foarte mulți oameni. Am luat sfaturi de la cunoscuți, necunoscuți, și cunoștințe pe care mi le-am făcut cu cinci minute înainte să pun o întrebare.

Doar așa am reușit să îmi pun în aplicare ideile, blogurile și pas cu pas toată #casa. Acum spre exemplu caut o soluție de pavaj sustenabilă. Iar despre casă mai am multe de vorbit. Proiectul #casabuhnici este un etalon de casă pasivă, tocmai pentru a demonstra că putem realiza așa ceva în România. O casă care generează cheltuieli mai mici de 100 de euro pe an (nu, nu am greșit, nu este pe lună) pentru încălzire, răcire și apă caldă. Ce mă bucură cel mai mult sunt mesajele primite de la oameni ca mine, care și ei și-au asumat provocarea de a construi. Am recomandat toți oamenii de la șantier și pe arhitecți și pe designeri iar aceștia nu sunt singurii. Ei sunt pentru mine dovada că ai cu cine, dacă ai suficientă răbdare și pornire să cauți. Așa vreau eu să am impact pozitiv în comunitate. Îi ajuți pe alții să trăiască mai bine. Eu o fac prin metoda informației, tu poate vrei să o faci prin intermediul unui produs, serviciu, ceva util.

Dacă ești genul de om care a găsit o soluție pentru una din problemele care ne apasă pe toți, și dacă ai petrecut multe nopți până acum încercând să construiești pe acea soluție, s-ar putea să ai noroc. Uită-te la proiectul Chivas Venture, că s-ar putea să ai tot ce trebuie pentru a trece la nivelul următor. Am mai vorbit despre această competiție de antreprenoriat AICI, AICI, și AICI.

Apropo, și eu sunt unul dintre mentori, adică îți voi da cât mai multe sfaturi venite din experiență, care să te ajute să ajungi cât mai sus, tu și proiectul tău.

Ce facem la Chivas Venture? Căutăm antreprenori cu impact social și organizăm o competiție pentru a îi răsplăti pe cei mai buni. Se vor înscrie mulți, însă proiectul tău trebuie să respecte o singură regulă. Să îmbunătățească viața celor care îl folosesc. Adică să nu fie doar pentru bani, înțelegi ce îți spun. Banii ajută dar sunt numai “benzină”.

Când facem asta? Înscrierile au loc pe site-ul Chivas Venture, aici, până la finalul acestei luni, 30 octombrie. După finalizarea înscrierilor, 10 business-uri vor fi selectate pentru a participa la o sesiune de pitch, pe 23 noiembrie 2017. În urma acesteia, juriul competiției va alege 5 finaliști în etapa locală. Etapele sunt descrise mai jos, ca să înțelegi mai bine despre ce e vorba.

Etapa locală, desfășurată în perioada octombrie 2017 – ianuarie 2018, reprezintă primul pas în experiența Chivas Venture. În joc sunt 5.000 de euro pentru câștigător și ocazia de a trece prin stagii de pregătire și consiliere personalizată pentru toți cei 5 finaliști, alături de participarea în programul de antreprenoriat BusinessDrive, susținut de Marius Ghenea.

Etapa globală (martie – mai 2018) îi oferă câștigătorului:

  • experiența unui Accelerator de business, unde, timp de o săptămână, va participa la un program de mentorat dezvoltat în colaborare cu Centrul Skoll pentru Antreprenoriat Social de la Universitatea Oxford;
  • participarea la pitch-ul final, unde va cunoaște cele mai bune business-uri cu impact social din toată lumea și își va prezenta ideea în fața unor experți internaționali în domeniul afacerilor;  
  • șansa să obțină finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor sale. Astfel, un vot public al oamenilor din întreaga lume va decide modul în care trebuie să fie distribuiți, între finaliști, primii 200.000$ din premiul de un milion, urmând ca restul premiului (800.000 $) să fie acordat la pitch-ul final, în urma deciziei juriului.

Orice afacere cu venituri anuale mai mici de 1.500.000 de dolari și aflată într-unul dintre stadiile Discovery, Start-up sau Growth stage poate intra în cursa pentru milionul de dolari oferit de Chivas Venture. Toți cei 5 antreprenori vor participa la o sesiune de mentorat organizată de Chivas Venture. Finaliștii își vor demonstra abilitățile de business în cadrul a 4 probe, câștigător fiind desemnat acela care va reuși să convingă juriul că merită să reprezinte România la etapa globală.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

5 Comments

  1. Adica fraierii sa vina cu idei ca bogatanii sa scoată profitul din ele!
    Sigur este o păcăleală și lipsa proprie de idei a celor de la Venturo și atunci…..apelează la nocivi !

  2. Îmi place grozav proiectul , urez succes tuturor celor care se înscriu iar pentru viitor, îndrăznesc sa va propun ,proiecte de colaborare a elevilor/studenților cu potențial împreună cu companii/institutii/ONG -uri/forumuri, pentru încurajare și determinare. Vă mulțumesc, Narcisa Adelina Vilau

  3. Am cautat si eu preturi saloane infrumusetare constanta si am dat
    de site-ul asta. Imi place ce ai scris si as
    vrea sa adaug si eu cateva cuvinte.
    Personal am fost la Jovial din Strada Sfânta Vineri,
    25, București. care au telefon: 0748 149 599 si i-am gasit,
    cautand evident coafor unirii bucuresti
    Vreau sa spun ca am fost multumita si ca merita sa bati drumul pana
    in centru. Am vazut ca au activitate si pe facebook si au si un site misto.

    Pare sau nu a reclama, eu personal am fost super incantata si vreau sa ofer si altora posibilitatea de a alege.

    Incercati si postati si voi parerea voastra despre ei.

  4. Salut George

    Sunt din Campulug Muscel dar stabilit in Arad.

    Citind acest material am prins curaj in a da viata edeii mele care mi-a venit de cava vreme.
    Este vorba despre o inventie in domeniul auto, care realmente poate face diferenta intre viata si moarte atunci cand nu mai este nici o speranta in sistemele actuale de franare oricat de sofisticate ar fi ele.
    Am incercat sa merg spre OSIM dar mi-e frica de … birocratie, si de alte lucruri romanesti.
    As dori sa dau viata acestei idei care poate ajuta oamenii in primul rand si clar poate aduce si venituri si nu ma gandesc la imbogatiri fabuloase ci doar la un trai decent si la achitarea datoriilor. Dar in primul rand pentru a salva vieti.
    Am o multime de motive in acest sens si le vad in mintea mea dar pana acum nu am concretizat nimic. Acesta este primul pas.
    Asadar as dorii sa vorbesc cumva cu tine sau cu cine ma indrumi tu. Aceasta ideie nu am mai prezentat-o nimanui pana acum dar cred ca tu esti un om bine intentionat si am vazut cat de multe faci tu pentru noi oamenii de rand in toata munca ta atat profesional cat si privat.

    Tinem legatura – se poate si tel meu 0724530811

    Cu respect
    Eduardt Balotescu

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here