4k mai tare ca la cinema! [REVIEW]

Pe numele lui complet, Panasonic 65 FZ950, acesta este televizorul cu cea mai bună imagine pe care am văzut-o până acum la noi în studio. Desigur, este 4K și este OLED. Dacă mă urmărești de ceva vreme probabil știi că mai toate panourile bune de OLED provin de la un singur producător care vinde la toată lumea. Dar ce este spectaculos la acest televizor este modul cum acel panou a fost reglat de către specialiști. Și nu oricare, cei de la Hollywood, ca să îl poată folosi și ei pe post de monitor de control. Având în vedere că un monitor profesional pentru asta poate ajunge la același preț, și este chiar mai mic, îi înțeleg. Și eu aș face la fel.

Chiar, oare trebuie neapărat să plece de la noi din studio? Și noi facem filme 4K.

Un alt element pe care îl aduce în plus, și despre care vorbesc tot timpul în review-urile de televizoare este sunetul. Aici chiar este bun, spre foarte bun. Soundbar-ul masiv care vine cu televizorul are nu mai puțin de 12 difuzoare la interior, pentru toate cele trei game de frecvență. Și da, se aude tare și bine. Desigur, nici un soundbar nu se aude așa cum trebuie fără un subwoofer. De aceea, și aici îți recomand să îți cumperi unul.

Conectica este ceea ce trebuie. Poți lega un video din anii 90 și chiar și cele mai noi console sau sisteme capabile de semnal 4K HDR. A, HDR, un alt aspect la care stă din nou foarte bine. Luminozitatea lui este atât de mare încât cred că ar putea fi folosit cu succes și la exterior.

Dar nu este ieftin. 20.000 de lei nu este de ici de colo, și din acest motiv suntem și atât de extaziați de imaginea și de sunetul lui. Dacă ți-l permiți, da, merită.

George Buhnicihttps://george.ro
SV#yfrkh$n9Q&Ct6xqj@R9#f

Ultimele articole

Articole recomandate

8 Comments

  1. Buna!Am cautat pe la toti producătorii de televizoare(prefer LG) dar nu gasesc un tv oled sau super hd la diagonala de 43.Atât spatiu am!Ce imi recomandați?

  2. salut George.am o intrebare la care te rog sa imi raspunzi.nu are legatura cu tv-ul.as putea sa imperechez un tag nfc cu cardul meu bancar,in asa fel incat sa pot plati cu el asa cum platesc cu cardul contactless?as vrea sa imi pun un nfc tag in cureaua de la ceas.un ceas bt-pay este cam scump,nu as vrea sa dau peste 1000 ron

  3. Salut,sper din tot sufletul meu să pot câștiga acest telefon,nu am avut niciodată posibilitatea sami iau un telefon performant,imi doresc mult să îl pot câștiga și să mă pot bucura de el!

  4. Impresionant! Un produs care nu are nevoie de prea mult timp ca sa te convinga si de care te desparti cu greu. Pretul este pe masura dar, fara indoiala acesta nu va fi un impediment pentru cei care isi doresc un produs premium.

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here